Cele trei torcatoare


As três fiandeiras


A fost odata o fata frumoasa si buna, dar care avea un defect: ura munca. Si nu era chip ca mama acesteia sa o determine sa toarca putin, in ciuda reprosurilor continue.
Intr-o zi, mama, exasperata de faptul ca nu isi putea convinge fiica sa munceasca, ii trase o palma, incat aceasta vazu stele verzi in plina zi.
Cum era de asteptat, fata izbucni in plans. In acel moment trecea pe acolo regina, in caleasca sa regala. Regina, care era renumita pentru bunatatea ei, auzind plansetul fetei, porunci vizitiului sa se opreasca si, coborand din caleasca, intra in casa sa vada ce se intampla.
Mama, incercand sa ascunda adevaratele cauze, raspunse:
- Fiica mea plange pentru ca eu sunt saraca si nu ii pot da inul necesar pentru a toarce.
- Este pacat ca aceasta tanara frumoasa nu isi poate satisface dorintele, replica regina. Mie imi place mult sa aud zgomotul furcii de tors, asa ca va rog sa ma lasati sa o iau la palat, unde va putea toarce cat vrea, pentru ca am atata in, cat sa toarca multi ani.
Atat mama, cat si fiica ramasera mute de uimire, iar regina, luand aceasta liniste drept o aprobare, ii porunci tinerei sa o urmeze. Aceasta nu cuteza sa o refuze si urca in caleasca; apoi se indreptara catre palat. Nici nu ajunsera bine, ca regina o conduse pe protejata sa in camere pline pana in tavan cu in, spunandu-i:
- Cand vei termina de tors tot acest in, am sa te casatoresc cu fiul meu cel mare. Nu conteaza ca esti saraca, pentru ca intotdeauna am considerat ca femeia muncitoare are deja cel mai bun har pe care si l-ar dori sotul ei. Biata fata nu mai avu ce sa zica. Stia doar ca nu ar fi terminat de tors niciodata si ca atunci regina, tradata, ar fi pedepsit-o. Pe de alta parte, era acolo asa de mult in, ca doar vazandu-l isi pierdea curajul si recunostea in sinea ei ca, daca ar fi trait si o suta de ani, tot nu ar fi putut termina de tors tot inul. Sarmana fata incepu sa planga disperata si timp de trei zile nu fu in stare sa-si inceapa munca. Dupa aceste trei zile, veni regina, vrand sa vada cat muncise. Vazand ca nu facuse absolut nimic, se mira:
- Nu-mi pot uita mama, se scuza tanara. Aceasta durere ma impiedica sa muncesc.
Aceasta scuza o multumi pe regina, care ii adresa fetei cuvinte de mangaiere, rugand-o totodata sa inceapa cat mai repede posibil sa toarca.
Ramasa singura, fata se indrepta spre fereastra, de unde observa trei femei cu un aspect neobisnuit. Una dintre ele avea buza inferioara atat de mare si lasata, incat ii acoperea barbia. Alta avea degetul mare de la mana dreapta foarte mare si turtit, incat parea o laba de lup. Si cea de-a treia avea un picior foarte turtit si lat incat ti se facea mila.
Cand femeile ajunsera in dreptul ferestrei, se oprira vazand ca tanara avea ochii plini de lacrimi. Una dintre ele o intreba de ce este atat de amarata. Tanara le povesti tot si, cand termina, una dintre cele deformate ii spuse:
- Noi suntem iscusite in ceea ce priveste torsul si vom face noi treaba in locul tau; dar mai intai trebuie sa ne promiti ca ne vei invita la nunta ta, ne vei prezenta ca verisoarele tale, nu iti va fi rusine cu noi si ne vei aseza la masa.
- Am sa o fac cu multa placere! exclama fata. Intrati si incepeti cat mai repede!
Le ajuta sa intre pe fereastra si, cand ajunsera inauntru, le arata gramada imensa de in. Cele trei femei incepura sa munceasca. Prima uda inul cu buza sa enorma; a doua il rasucea, proptindu-l pe masa cu degetul mare; si a treia il intindea si invartea roata cu enormul sau picior. Astfel cele trei torcatoare aveau un spor incredibil.
Cand regina intra sa verifice progresul muncii, torcatoarele se ascundeau in spatele gramezii de in, in timp ce lenesa arata treaba facuta, obtinand admiratia reginei.
Cand fu tors tot inul ce umplea prima camera, trecura la a doua, si apoi la a treia, incat terminara de tors inul in mai putin timp decat fusese calculat.
Cand regina vazu ca treaba era gata, se bucura foarte tare si, plina de entuziasm, fixa ziua nuntii fetei cu fiul sau.
Iar printul, nu numai ca nu avu nimic de obiectat in privinta casatoriei cu ea, ci, atras de frumusetea fetei, care pe deasupra mai era si harnica, vru sa grabeasca nunta.
- As dori sa te rog ceva, ii spuse fata.
Am trei verisoare pe care le iubesc mult si mi-ar face placere sa vina la nunta.
Si printul, si regina acceptara incantati de aceasta rugaminte si, cand veni ziua nuntii, aparura cele trei torcatoare foarte frumos imbracate, dar fara sa-si poata ascunde defectele, care atrasera atentia tuturor.
Mirele, neputandu-si stapani curiozitatea, se indrepta catre una dintre ele si o intreba:
- De ce ai un picior atat de mare si lat?
- S-a facut asa de cat am pedalat la roata de tors, raspunse torcatoarea.
Si, indreptandu-se catre a doua, intreba:
- Si tu, de ce ai buza atat de cazuta?
- De cat am inmuiat inul, replica ea.
- Si tu de ce ai degetul mare atat de turtit? o intreba pe a treia.
- Pentru ca rasucesc incontinuu inul.
Printul, speriat, jura ca pe viitor sotia sa nu va mai vedea furca de tors, deoarece nu dorea pentru nimic in lume sa i se deformeze draguta consoarta.
Uma moça, bonita e prendada, não encontrava casamento, embora muito merecesse um bom estado. Ia sempre à missa das almas, pela madrugada, e rezava seu rosário para elas. Perto da casa da moça morava um homem rico e solteiro que dizia só casar-se com a melhor fiandeira da cidade. A moça sabendo essa notícia, ia comprar linho à casa do rico, dizendo fiá-lo todo num só dia. O homem ficava pasmado, vendo uma moça tão trabalhadora.
Não dando inteiro crédito ao que ouvia, uma manhã, em que a moça apareceu para mercar um pouco de linho, disse-lhe em tom de brincadeira: moça, se esse linho é fiado num dia, sem entrar pelo serão, leve-o sem pagar e irei ao anoitecer ver sua tarefa.
A moça voltou para casa muito aflita com a promessa porque não podia fiar o linho num dia, nem a metade da porção que trouxera. Pôs o linho nas rocas e começou a chorar, a chorar sem consolo. Quando, estava assim, ouviu uma voz trêmula dizendo:
- Por que chora a minha filha?
Levantou a cabeça e viu uma velha, muito velha, vestida de branco e muito pálida. Contou o que lhe sucedia e a velha disse: vá rezar seu rosário que eu vou ajudá-la um pouco.
A moça foi rezar e quando acabou todo o linho estava fiado e pronto. A velha disse: Se você casar eu virei às bodas e não se esqueça de chamar-me minha tia por três vezes.
A moça prometeu. Quando o mercador chegou e viu o linho fiado, ficou assombrado. Gabou muito a moça e no outro dia mandou, ainda uma porção maior de linho, dizendo que voltaria para ver o resultado. A moça pôs-se a chorar sem parar.
Outra velha apareceu, parecida com a primeira, e fiou o linho num amém, enquanto a moça rezava. e ao despedir-se fez o mesmo pedido que a primeira velha fizera.
Ainda uma vez o mercador visitou a moça e não teve palavras para elogiar o quanto ela fizera num dia. Mandou, de presente, ainda mais linho e o mesmo pedido. A moça voltou a lamentar-se e uma terceira velha apareceu e tudo se passou como de costume, linho fiado e promessa feita,
O mercador veio visitar a moça e pediu-a em casamento, marcando-se o dia. Como um dos pre sentes de noivado, recebeu a noiva muito linho para fiar, e rocas, fusos, dobadouras e mais apetrechos. A moça estava desesperada com; o seu futuro.
Quando acabou de casar, surgiram na porta as três velhas juntas. A moça, lembrada do que prometera, recebeu-as muito bem, tratando-as por tias, oferecendo comida, bebida, assento, e fazendo toda a sorte de agrados e oferecimentos. O noivo não tinha cobro do espanto qué lhe causava a feição de cada uma das velhas. Não se contendo, perguntou:
- Por que as senhoras são assim, corcovadas, alhos esbugalhados e queixos para fora? Foi alguma doença?
- Não foi, senhor sobrinho - responderam as velhas - foi o fiar que nos deu essas pechas. Fiámos anos e anos e ficámos assim, corcovadas pela posição, olhos esbugalhados de acompanhar o riço, queixos feios péla tarefa com os tomentos.
O noivo não quis mais saber de rocas, fusos e dobadouras. Agarrou tudo e atirou pana o meio da rua, dizendo que jamais sua mulher havia de pegar num instrumento que a faria tão feia.
Viveram muito felizes. As três velhas eram as "alminhas," agradecidas pela devoção da moça.