水晶棺材


Racla de clestar


谁能断言穷裁缝不能干一番惊天泣地的伟业,并赢得荣誉? 其实也无需别的,只要他走对地方,但最重要的是他要有这个福份。 曾经就有这么个小裁缝,他既举止文雅,又心灵手巧,一次他出去旅行,来到一片大森林,由于不知方向,迷了路,这时天又黑了,他孤独万分,又无别的法子,当务之急是找张床来睡。 说不定能在苔藓上找张床,舒舒服服地睡一觉,但又害怕野兽,所以他便放弃了这念头,最后决定在树上过一夜。 于是他找了棵橡树,爬上树梢,谢天谢地他带上了熨斗,否则掠过树梢的风早把他吹得老远了。
他在黑夜里静静地呆着,好一段时间里既担惊受怕,又浑身哆嗦。 这时只见不远处有灯光在闪动,他心想那儿准会有人住着,肯定比这树梢上舒服得多。 于是他便小心翼翼地爬下树,向灯光处走去。 灯光指引着他来到一个茅棚前,他壮着胆敲了敲门。 门开了,灯光里他瞧见了一个小老头,满头灰白,穿着一件七零八乱、五颜六色的破衣服。 "你是谁?想干什么?"老人不耐烦地问道。 "我是个穷裁缝,在荒郊野外的黑夜里让您受惊了,我想求您让我进来住一宿。""你走吧!"老人粗暴地答道,"我可不想和乞丐打交道,到别处去找落脚点吧!"说完就要缩进屋内,裁缝一把抓紧对方衣角,苦苦哀求。 老人外表虽尖刻,心地倒不坏,最后还是软下心来,把他让进了屋内,给了他一些东西吃后,便在屋角给他一张舒服的床让他睡。
辛苦了一天的裁缝也不需要人去催眠,舒舒服服地一觉睡到了大天亮,要不是被外面突然的一声巨响给震醒,他可不想起床呢! 此刻他只觉得一片呼啸声混杂着吼叫声,穿过墙壁传进屋内。 裁缝突然一跃而起,迅速披上外衣,冲出了屋子。 只见在茅棚的不远处,一头身躯庞大的黑牛和一头漂亮的牡鹿正严阵以待,随时准备投入撕杀。 不久它们就怒气冲冲地撞在了一起,撞击的力量震撼着脚下的大地,叫声在空中回荡不已。 它们酣斗了好一阵,不分胜负。 这时只见牡鹿用犄角猛地戳入对方的身躯,公牛应声倒下了,发出了一阵令人颤慄不已的吼声,牡鹿接着又用几犄角结果了公牛。
裁缝目睹了眼前的这场搏杀,惊得目瞪口呆,竟双脚纹丝不动地钉在了那儿。 就在他准备转身逃命时,牡鹿猛地向他扑来,一下把他掀在犄角上。 牡鹿驮着他穿过乱石丛林、山岭沟谷、森林草地 ,速度之快,一时他都回不过神来。 他只得双手紧握角端,一切听天由命,他只觉得自己在腾飞。 最后他们来到了一堵石壁前,牡鹿把他轻轻地放在地上,此刻的裁缝已吓得半死,好一阵才缓过神来。 等他稍稍清醒后,站在身旁的牡鹿,双角对准石门猛地一撞,门便猛地开了。 里面突然喷出一股火,随后又是一阵浓烟,眼前的牡鹿倾刻就被吞没了。 现在该怎么办呢? 是否撒腿就跑,离开这荒郊野地,重新回到人世间去呢? 他一时拿不定主意。 这时听到一个声音在喊:"进来把,别怕!里面没有鬼吃你。"他犹豫了片刻,最后受到一股神奇的力量驱使,他顺从那个声音,穿过一扇铁门,走进了一片空阔的洞厅。 只见洞顶、洞壁、洞底都镶着一块块方正的石头,擦得光溜溜的,每块上面都刻着一些他不认识的符号。 他盯着眼前的一切,惊叹不已。 就在他要转身走出山洞之际,那个声音又喊道:"站到中央那块石头上去,可有好运在等着你呢!"
裁缝便鼓起了勇气,听从了命令。 脚下的石头挪动了,慢慢地向深处沉去。 着地后,裁缝环视一下四周,发现自己站在另一个如上面一般大小的洞厅中。 然而他不看则已,一看更觉得惊奇万分。 只见壁上挖空多处,里面摆放着一个个透明的玻璃花瓶,瓶内或充满了五颜六色的酒精,或装着蓝色的气体,大厅的中央摆放着两口水晶棺材,相向而立。 这一切立刻引起了他的好奇心,他向其中的一只棺材走去,发现里面装着一个类似城堡的建筑物,漂亮无比,周围有农舍、马厩、仓库,以及其它许多上好的东西。 一切都是那样的小巧,做工又是那般的精致,仿佛是出自一位技艺精湛的雕刻匠之手。
面对这稀世之物,他顿时想如非非。 要不是那个声音又在叫他,他可看傻了眼。 那声音要他转过身来,让他看这对面的水晶棺,那水晶棺更令他惊奇万分,里面竟躺着位少女,貌似天仙,她安详地躺在那里,仿佛睡着一般。 她的那头秀发包裹着全身,仿佛披着件精美的披风,她双眼紧闭,但肌肤色泽光亮,那条发带也随着呼吸而上下起伏,种种迹象表明她还活着。 裁缝盯着眼前这位绝色佳人,心跳加剧。 突然她睁开了双眼,一见他便惊喜万分,"老天保佑!"她叫道,"快!快帮我从这监牢里出来,只要你把水晶棺材背后的横栓轻轻一推,我便自由了。"裁缝毫不迟凝地照做了,只见她一把掀开棺盖,站了出来,又走到大厅的一角,在那儿披上一件大斗篷,然后在一块石头上坐了下来。 她命令年青人走上前来,友好地亲吻一下他的嘴唇,然后说道:"我盼望已久了,蒙老天开恩,总算把你带到此地,结束了我的不幸。从今以后你将有享不尽的荣华富贵。老天替我挑选了你做我的丈夫,你将终生幸福快乐,有我爱你,还会富甲天下。你坐下来,听听我的身世吧!
"我原是位富贵的伯爵家的千金小姐,当我仍在襁褓时,父母便撒手双双离我而去。在他们的遗嘱里把我托给了我的哥哥,是他把我扶养成人。我们兄妹俩相依为命,有着相同的思维、共同的兴趣爱好 ,并彼此打定主意终生不结婚。 我们家也不是没有别的伴侣,邻居朋友也常来看顾我们,我们对待每个人都一样热情周到。 一天傍晚,我们的城堡来了位陌生客,他声称已无法赶到下一站,想在此借宿一晚。 我们毫不忧豫地答应了他,还请他和我们共进晚餐。 席间他给我们讲了些故事,逗得我们高兴得不得了,使哥哥越发喜欢这陌生人,求他和我们再多呆几天,他听后稍作忧豫,便答应了。 这顿饭一直吃到了深夜,饭后陌生人被带进了一间房子。 此时我累极了,一骨碌爬上床就躺下了。 我刚睡着,耳边忽然传来了悠扬悦耳的音乐声,把我给唤醒了。 不过我也不知音乐声来自何处,便想叫醒睡在隔壁的侍女。 但奇怪的是,我的声音竟给一股不知来自何处的力量卷走了,我只觉得似乎有件可怕的东西压在我胸口,使我发不出声来。 这时借着夜光,我瞧见了那位陌生客穿过两重拴好的门,走进了我的房间。 他来到我的跟前,说他施了法术,用美妙的音乐把我唤醒,并吹嘘说只要凭着意念,就可来去自由,所有的门栓对他都无济于事。 我渐渐地讨厌起他的法术来,不过我拒不回话。 他在我旁边站了好一会,显然想得到一个好的评价,我却仍是默不作声。 他发怒了,声称一定要报复,并首先得消去我的气焰,说完便离开了房间。 那天晚上,我一直睡不安稳,只是天亮前我才稍稍合了会眼。 我醒来后,就匆匆地走到哥哥那儿,不过在他房间没找到他,仆人告诉我黎明时分哥哥已骑着马跟陌生人打猎去了。
"我马上怀疑事情不妙,便匆匆穿上衣服,命人备好马,只带随从一人,飞速向森林赶去。跑着,跑着,不意随从跌断了腿,落后了,追不上我。我却一刻也不敢停,拼命追赶,很快就瞧见了陌生人,他正牵着一头漂亮的牡鹿朝我走来。我质问他把哥哥弄到哪去了,他又从哪儿牵来这牡鹿,说时只见两股泪水从牡鹿那双大大的眼中流了出来。他非但不回答我,反而开始大笑起来,见此情形我勃然大怒,拔出手枪,对准那可恶的家伙就是一枪。奇怪的是子弹竟给弹了回来,直接射入了我的马的头颅。我吓昏跌倒在地,陌生人口中念念有词,使我完全失去了知觉。
"当我醒来时,发现自己竟躺在了洞内这口水晶棺材中。术士又来了,声称已把我哥哥变成了一头牡鹿。我们的城堡及里面的一切已被他施法缩小成现在这模样,并被装在另一个水晶棺内。我的臣民则被化成了一股烟,装进了瓶中。他还一再声称只要我肯屈服,一切均可恢复原状。对他来说也无需别的,只要打开棺盖就行。我仍不动摇,他走了,把我给监禁在此,接着我便睡着了。梦中我的眼前景象万千,其中最令人欣慰的是见到一位年青人来解救了我。当我睁开眼时,一眼便见到了你,瞧,我果然梦已成真了!帮我再实现其它的梦想吧!当务之急是我们得先把装着城堡的水晶棺挪到那块大石上去。"
等他们把东西放好后,石块便载着少女与裁缝穿过洞顶的窟隆,一起往上升去,到达了上面的洞厅,从这儿他们可以轻易地踏入野外。 这时 ,少女一把掀开了棺盖,只见那些曾是缩小的农舍便神奇地扩张开来,顷刻间便恢复了原状。 少女和裁缝又重新走回下面的洞厅,再次把那些盛着烟雾的瓶罐搬上石块,没等少女完全打开瓶盖,里面突然喷出一股蓝烟,随即变成了一个个活生生的人。 她立刻认出那是她原来的仆人和臣民,更使她快乐的是,她竟见到了她的哥哥,他刚才把变成牛形的巫师杀死了。 自己便恢复了原形,正从林中走来。 就在这一天,少女也履行了她的承诺,嫁给了幸运的小裁缝。
S-a intamplat odata ca un croitor sa plece in lume. Si-ntr-o buna zi s-a nimerit sa ajunga intr-o padure intinsa. Nimeni sa nu spuna ca un biet croitor nu poate sa ajunga departe si la mare cinste, ca mare gre­seala ar face!... Si cum nu cunostea drumurile prin pa­dure, la un moment dat s-a ratacit. Peste putin timp s-a lasat noaptea si, de voie de nevoie, a trebuit sa-si caute un culcus in singuratatea aceea. Si era o bezna ca nu vedeai la doi pasi site apucau fiorii.
Acu , nu-i vorba, i-ar fi fost placut sa doarma pe muschiul moale, dar teama de fiarele salbatice nu-i dadea pace. Intr-un sfirsit, se hotari sa petreaca noaptea intr-un copac. Cauta el, pe dibuite, un copac inalt si, catarindu-se pana in virf, ii multumi Domnului ca avea cu el fierul de calcat. Ca de nu l-ar fi avut, vintul, care sufla naprasnic printre cren­gile copacilor, l-ar fi dus cu el cine stie unde. Dupa ce stata vreo citeva ore bune pe culcusul acela de frunzare, cu inima cit un purice si abia tinindu-se sa nu cada, numai ce zari licarind o luminita ce parea ca vine de foarte aproape. Si socotind ca acolo trebuie sa fie o ase­zare omeneasca si ca s-ar simti mult mai bine intr-un ungher cit de mic decat pe crengile unui copac, se dadu jos cu bagare de seama si-o lua pe urmele razei aceleia de lumina. Si calauza asta luminoasa il duse la o cascioara impletita din trestie si papura. Isi facu el inima si batu cu curaj la usa, si usa odata se dadu de perete. Si-n lumina care veni dinauntru, croitorul nostru vazu un omulet batrin si incaruntit, care purta un gheroc din petice de toate culorile.
- Cine esti si ce cauti pe-aici?!... se facu auzit glasul hirsiit al mosneagului.
- sunt un biet croitor pe care l-a prins noaptea in salbaticimea asta, si te-as ruga din suflet sa ma adapos­testi pana dimineata in coliba, mneatale primitoare.
- Vezi-ti mai bine de drumul tau, raspunse batrinul, morocanos, ca nu vreau sa am de-a face cu ai de hoina­resc fara nici un capatii!... Cauta-ti culcus in alta parte!
Nici nu-si termina bine vorbele, ca si vru sa-i trin-teasca usa in nas. Dar croitorul il apuca de pulpana gherocului si incepu a-l ruga atit de staruitor, ca mos­neagul, care nu era chiar atit de hain la inima pe cit voia sa para, se invoi, in cele din urma, si-l lasa in coliba. Apoi ii dadu sa manince si-i facu intr-un coltisor un culcus cum nu se mai poate de bun. Si fiindca era trudit tare si abia-si simtea oasele, croitorasul adormi somn fara vise, pana dimineata. Si poate ca nu s-ar fi sculat nici atunci, de n-ar fi sarit din somn, speriat de-o larma infioratoare. Prin peretii sub­tiri ai cascioarei razbateau tot soiul de strigate si de mugete puternice, ca te prindea groaza, nu alta... Apu­cat de-un curaj neasteptat, croitorasul sari din asternut si, imbracindu-se in graba, dadu buzna afara. Si ce credeti ca-i fu dat sa vada? Un coscogea taur, negru cum ii smoala, si-o mindrete de cerb inclestati intr-o lupta apriga!... Si cu atita furie se repezeau unul asupra celui­lalt, ca pamintul se cutremura si duduia de tropotul lor si vazduhul rasuna de racnetele lor turbate. Se batura ei asa care pe care, multa vreme, si croitorasul nu putu sa-si dea seama care din ei doi o sa iasa invingator. Dar, in cele din urma, cerbul fu mai ager si-l strapunse pe taur cu coarnele. Cu un muget ingrozitor, taurul se prabusi la pamint, dar cerbul nu-l slabi citusi de putin, ci-i mai dadu citeva lovituri, pana ce-l vazu dindu-si sufletul.
Croitorasul inca nu-si revenise din uimire si statea locului, parca incremenit, cand, deodata, il vazu pe cerb venind inspre el in salturi mari... Si mai inainte de-a putea fugi, cerbul se repezi la croitoras si aproape ca-l lua in furculita cu coarnele lui mari. Si-apoi, pun-te pe fuga!... Si goni cerbul peste bolovani si ponoare, si trecu vai, si dealuri, si paduri, si cimpii, parca mincind pamintul... Ca sa nu cada cumva, croitorasul se incles­tase cu amindoua miinile de capetele coarnelor, dar de gindit, la nimic nu se mai gindea... Se lasase in voia sortii. Si tot timpul i se parea ca zboara... intr-un sfirsit, cerbul se opri in fata unui perete de stinca si, incetisor, il lasa pe croitoras pe-o movilita. Si multa vreme ii trebui croitorasului pana sa-si vina in fire, ca era mai mult mort decat viu din pricina hur­ducaturilor si-a groazei prin care trecuse. Dupa ce-l vazu ca si-a revenit oarecum, cerbul isi repezi coarnele intr-o usa care se afla in stinca, si-o izbi atit de puternic, ca odata sari usa in laturi. Si ce sa vezi, limbi groase de flacari izbucnira dinauntru, urmate de valuri-valuri de aburi desi, care-l invaluira pe cerb, ascunzindu-l privi­rilor!... Acu , croitorasul nu stia ce sa faca si incotro sa se indrepte, ca sa iasa din acea pustietate si sa ajunga iar intre oameni. Si-n timp ce statea el asa, cu inima indoita, si nu era in stare sa ia vreo hotarire, numai ce auzi un glas care venea parca din stinca.
Si-i striga glasul acela: - Hai, intra fara teama, ca n-o sa patesti nimic! La inceput, croitorasul sovai, dar mai apoi, minat parca de o putere ascunsa, de un indemn launtric, se supuse acelui glas imbietor. Pasi pragul usii de fier si curind ajunse intr-o sala larga, ca abia ii puteai da de capat. Acoperisul si peretii, si dusumelele salii asteia erau din bucati patrate de marmura care, de slefuite ce erau, scinteiau de-ti luau ochii. Si pe fiecare patrat se aflau sapate niste semne necunoscute. Croitorasul cata cu de-amanuntul la toate, mut de uimire, si tocmai se pregatea sa iasa afara, cand auzi din nou glasul acela. Si-i spuse glasul:
- De vei pasi pe piatra ce se afla in mijlocul salii, sa stii ca vei avea parte de o mare fericire! Cum lepadase frica si-si simtea batindu-i in piept o inima viteaza, croitorasul dadu urmare poruncii. Sub picioarele lui lespedea incepu parca sa se desprinda de celelalte si apoi cobori incet in adincime. cand lespedea se opri, croitorasul isi arunca privirea de jur imprejur si se vazu intr-o sala la fel de lunga si de spatioasa ca si cea de sus. Numai ca aici erau mai multe la care sa-ti ramina ochii si inima... In pereti erau sapate nenumarate firide si-n firidele astea stateau niste carafe de sticla stravezie, pline c-un fel de licoare colorata, ori c-un fum albastrui... Pe pardoseala salii se inaltau, una in fata alteia, doua sipete mari de clestar, si sipetele astea indata ii stirnira curiozitatea. Si-n timp ce se indrepta spre unul din ele, numai ce zari inauntru o cladire frumoasa, care semana c-un castel, inconjurata de tot felul de acareturi, de grajduri si hambare si de o multime de alte lucruri care-ti incintau ochii.
Totul era nespus de mic si lucrat intr-un chip atragator si cu foarte multa grija, de parca ar fi iesit din mina iscusita a unui mare mester, care sculptase fiecare lucrusor cu cea mai mare exactitate. De nu s-ar fi auzit inca o data glasul acela, croitorasul ar mai fi zabovit inca multa vreme sa priveasca aceste minunatii nemaivazute. Vezi insa ca glasul ii porunci sa se intoarca si sa-si indrepte privirile spre celalalt sipet de clestar. Acu , nici nu va pot spune cit de nemar­ginita ii fu mirarea cand vazu inauntru o fata dc-o rara frumusete... Si cum sedea ea cu gura usor intredeschisa, parea ca doarme. Si era toata infasurata in parul ei lung si auriu, ca-ntr-o mantie de pret... Ochii ii erau inchisi, dar culoarea vie si insufletita a fetei si o panglica pe care rasuflarea o facea sa freamate nu lasau nici o indo­iala asupra faptului ca traieste. Croitorasul cata la fata cea frumoasa, cu inima batindu-i de uimire si incintare... Si numai ce deschise ea ochii. Si cand il vazu pe flacau, tresari si dadu un tipat de spaima si de bucurie. - O, Doamne, striga fata, se apropie ceasul izbavirii mele!... Hai repede, repede, ajuta-ma sa scap din tem­nita asta!... Daca tragi zavorul raclei asteia de clestar, atunci sunt scapata! Croitorul o asculta fara sovaire, si de indata ce nu se mai afla sub lacata, fata cea frumoasa ridica usurel ca­pacul de clestar si se salta din racla. Apoi fugi intr-un ungher al salii si se infasura intr-o mantie larga. Dar nu statu mult acolo si, asezindu-se pe-o lespede, il indemna pe flacau sa se apropie de ea. Si dupa ce flacaul ii veni in preajma, fata il saruta prieteneste si-i spuse:
Izbavitorul meu cel mult dorit, Cerul te-a indrep­tat spre mine ca sa pui capat suferintelor pe care le in­dur de atita amar de vreme. Si din ziua cand ele or lua sfirsit, or incepe sa curga zilele fericirii tale. Cerul mi te-a harazit ca sot si-ti vei petrece viata alaturi de mine, care te-oi iubi pana la moarte. Si vei fi incarcat de toate bunurile pamintesti, si-o netulburata bucurie iti va umple inima. Da acum asaza-te langa mine, ca a venit timpul sa asculti povestea vietii mele. Sint fiica unui conte cu stare, si am avut nenorocul sa ramin orfana la o virsta tare frageda. Si cand au inchis ochii parintii mei, ultima lor dorinta a fost sa fiu data in grija fratelui meu mai mare, care m-a si crescut, dealtfel. Ne iubeam mult si atit de bine ne po­triveam la gusturi si-n felul de-a gindi, ca am luat ho-tarirea sa nu ne casatorim niciodata, ci sa raminem im­preuna pana la sfirsitul vietii. Din casa noastra nu lip­seau niciodata musafirii, si megiesii si prietenii ne cal­cau adesea pragul. Si fata de toti eram la fel de ospi­talieri. Si se intimpla ca intr-o seara sa vina calare un strain si sa bata la poarta castelului. Si sub motiv ca-i e fugarul obosit si nu mai poate ajunge pana la satul vecin, ne ruga sa-l adapostim peste noapte. Om esti, nu poti lasa pe-un drumet in ulita, fara adapost, si i-am indeplinit rugamintea cu toata cuviinta cuvenita. Acu , omul era istet la minte si priceput la povesti... Si-n timpul cinei ne tinu de urit cu tot felul de povestiri, in chipul cel mai placut cu putinta. Si atit de mult ii placu fratelui meu, ca nu se indura sa-l lase sa plece, si-l ruga sa mai ramina la noi citeva zile. Si dupa citeva clipe de sovaiala, oaspetele incuviinta. Am stat noi la masa pana seara tirziu si intr-un sfirsit a venit vremea sa ne ducem la culcare. Fratele meu l-a condus pe strain in camera lui, iar eu m-am grabit sa ajung la iatacul meu, ca eram obosita grozav si ardeam de dorinta de a-mi odihni cit mai curind ma­dularele pe pernele cele moi. Abia atipisem si deodata am fost trezita de dulceata unui cintec armonios si plin de farmec. Si cum nu ma dumeream de unde poate sa vina, am dat s-o strig pe slujnica mea de credinta, care dormea in incaperea vecina. Dar, spre mirarea mea, mi-am dat seama ca-mi este peste putinta s-o fac.
O greutate, de parca ar fi fost o lespede, ma apasa cu putere pe piept si-o forta necunoscuta ma robea ei cu totul, ca nu mai eram in stare sa scot nici cel mai mic sunet, necum sa vorbesc. Si chiar in acelasi timp am des­lusit la lumina opaitului chipul strainului. Pasamite, se strecurase inauntru, trecind prin cele doua usi care erau strasnic zavorite... Strainul nu intirzie sa se apropie de mine si-mi spuse ca, prin vrajile diavolesti care-i stateau in putinta, a facut sa rasune pana la mine in incapere acea muzica dulce. Si ca ea avusese darul de a ma trezi. Si mai adauga el ca patrunsese prin toate broastele si zavoarele in iatac, arzind de dorinta de a-mi oferi inima si mina lui...
Si atit de mare era dezgustul pe care-l simteam fata de vrajile lui, ca mi s-a pecetluit gura si nu i-am putut da nici un raspuns. Un timp el ramase nemiscat, de parca ar fi fost o stana de piatra, si parca astepta de la mine un raspuns care sa-i fie pe plac. Da cum eu nu-mi des-clestam gura si taceam chitic, incepu sa strige la mine, furios, ca o sa se razbune cumplit si c-o sa gaseasca. destule mijloace ca sa-mi infringa trufia. Si dupa ce facu spume la gura de furie, se facu nevazut. Am pe­trecut o noapte plina de zbucium si abia spre dimi­neata am pus capul jos si-am atipit. cand m-am trezit, am dat fuga la fratele meu ca sa-i aduc la cunostinta cele intimplate, dar nu l-am mai aflat in camera lui.
L-am intrebat atunci pe slujitorul lui unde e, si acesta mi-a spus ca plecase in zori la vinatoare, impreuna cu oaspetele strain. Si odata mi-a trecut un fior prin inima si ceva imi spunea c-o sa se intimple o nenorocire. M-am imbracat repede si-am poruncit sa mi se insaueze calul pe care calaream de obicei. Apoi, insotita doar de-un slujitor, am pornit in galop inspre padure. Si, ca un fa­cut, calul slujitorului se poticni de o buturuga si-si rupse un picior. Omul nu mai putu sa ma urmeze si mi-am continuat drumul singura, gonind fara conte­nire. Si dupa o rariste de fagi, numai ce-l zarii pe oas­petele cel strain venind inspre mine si ducind dupa el o mindrete de cerb. Il intrebai unde l-a lasat pe fratele meu si cum de-a izbutit sa prinda vietatea asta din ochii careia siruiau lacrimile... Da in loc sa-mi raspunda omeneste, strainul incepu a ride in hohote, de haui padurea. Atunci m-a apucat si pe mine furia si, scotind un pistol ce-l aveam la mine, l-am indreptat spre fiara de om si am tras in el. Dar, ca un facut, dupa ce se izbi de pieptul lui, glontul sari inapoi si intra in capul fugarului meu... M-am prabusit la pamint si-n ast timp strainul prinse sa murmure citeva cuvinte care ma facura sa nu mai stiu de mine, si ramasei in nesimtire, de parca eram moarta. cand mi-am revenit, ma aflam in cavoul asta subpamintean, zavorita in sicriul de clestar.
Vrajitorul imi mai aparu o data si-mi spuse ca pe fratele meu l-a prefacut intr-un cerb si ca palatul si toate celelalte care-mi apartineau le facuse de-o schioapa si le inchisese in celalalt sipet de clestar. Iar pe slujitorii mei ii trans­formase intr-un soi de fum si-i virise in niste carafe de sticla. Si mai adause el ca de-as vrea sa ma supun, in sfirsit, vointei lui, usor i-ar fi sa le aduca pe toate la starea dinainte, ca pentru asta ar trebui numai ca sa deschida sipetul de clestar si carafele... Dar si de data asta i-am lasat fara raspuns... Daca vazu ca ma inversunam in hotarirea mea, odata se facu nevazut si ma lasa in inchisoarea asta, cuprinsa de-un somn adinc. Vezi insa ca cugetul meu era treaz, cu toate ca dormeam, si printre imaginile care mi se perindau prin minte, imi aparu si chipul mingiietor al unui tinar care venea sa ma scape de sub vraja... Si azi, cand mi-a fost dat sa deschid ochii, dupa atita vreme, l-am vazut aievea pe cel din vis. Si acela erai tu!... Si mi-am vazut visul implinit. Acu , ajuta-ma sa indepli­nesc mai departe ceea ce am intrezarit in visarile mele...
Si primul lucru pe care trebuie sa-l facem, e sa asezam sipetul de clestar in care e inchis castelul pe acea lespede lata ce e in mijlocul salii. Indata ce-l asezara, lespedea se ridica impreuna cu fata cea frumoasa si tinarul croitoras, si trecu catre incaperea de sus, printr-o deschizatura ce se casca in tavan. Iar de aici, usor le fu ca sa poata ajunge afara. Fata nu intirzie nici o clipa sa deschida capacul sipetului, si era uimitor sa privesti cum se mareau si se tot mareau castelul, grajdurile, hambarele si toate celelalte acare­turi, revenindu-si cu repeziciune la marimea lor de mai inainte. Dupa asta, cei doi tineri se intoarsera in pestera sub-paminteana si, tot cu ajutorul acelei lespezi, scoasera la lumina zilei carafele umplute cu fum. Si cum des­chise fata carafele, fumul cel albastriu iesi afara si se prefacu in oameni. Si oamenii nu erau altii decat sluji- torii si curtenii contesei. Dar nici nu pot sa va spun cit de mare fu bucuria fetei cand din padure isi facu aparitia frate-sau, avind iarasi infatisare omeneasca. Pasamite el fusese cerbul care-i venise de hac vrajitorului intruchi­pat in acel taur salbatic... Si chiar in aceeasi zi, fata cea frumoasa isi tinu fagaduiala si se cununa cu fericitul croitoras, care nu-si mai incapea in piele de bucurie ca daduse peste un aseme­nea noroc.