百姓と悪魔


Taranul şi Diavolul


昔、先見の明があり抜け目のないお百姓がいました。その人のいたずらはたくさん人の話になっていますが、一番の話しは、悪魔を手玉にとりばかにした話です。お百姓はある日畑で働いていました。夕闇が広がりだし、家へ帰る支度をしていると、畑の真ん中に燃えている炭の山が見えました。びっくりして、それに近づいていくと、小さな黒い悪魔が燃えている炭の上に座っていました。「あんたは宝の上に座っているのか?」とお百姓は言いました。「そうだよ。実は」と悪魔は答えました。「お前が生まれてこのかた見たこともないほどたくさんの金銀のある宝物の上さ。」「その宝物はわしの畑にあるんだから、わしのものだ。」とお百姓は言いました。「お前のものにしていいよ。」と悪魔は答えました。「もしお前が二年間お前の畑でできるものの何でも半分おれにくれるなら。おれには金はたくさんある。だが、おれは土の実りが欲しいのさ。」お百姓はその取引を承知しました。「だけど、分け方にケンカが起きないように、地面の上にあるものは全部あんたのもので、土の下のはおいらのものにしよう。」とお百姓は言いました。悪魔はこの取り決めに全く満足でした。しかし、ずる賢いお百姓はかぶを播いていたのです。
さて収穫の時期になると、悪魔が現れて、自分の作物を持っていこうとしましたが、黄色くしなびた葉っぱの他は何もありませんでした。片や、お百姓は、喜び勇んでかぶを掘り上げていました。「お前は一度はうまくやってのけたな。」と悪魔は言いました。「だが、次はこうはいかないぞ。地面の上に育つものはお前ので、下のはおれのものにしよう。」「いいとも。」とお百姓は答えました。しかし、播く時期になると、お百姓はまたかぶを播かないで、小麦を播きました。穀物が熟し、お百姓は畑へ行って、根元から茎を全部刈り取りました。悪魔は来てみると切り株しかなかったので、かんかんに怒って、岩の割れ目に去っていきました。「こうやって悪魔をだますもんさ。」とお百姓は言い、宝物をとっていきました。
Traia odata un taran foarte viclean. As putea sa va povestesc multe dintre poznele sale, dar acum va voi povesti cea mai traznita dintre ele: cum si-a batut joc de diavol. Iata povestea: intr-o zi, taranul lucra pe camp. Pe inserate, se pregatea sa o ia spre casa, dar ca orice proprietar de teren, mai arunca o privire, sa vada daca totul e in regula. Cum se uita el pe camp, vede la un moment ceva scanteietor pe aratura. Tare se mira taranul, ca, inainte cu cateva minute, nu era nimic acolo.O lua intr-acolo, sa vada ce-i acolo. Cand ajunse la mijlocul araturii, ce vede: o gramajoara de carbuni care ard, iar in varful gramezii, un dracusor statea pitit.
- Ce faci aici, doar nu clocesti vreo comoara? - zise taranul.
- Ba chiar asa, clocesc o comoara – zise diavolul – o gramada de aur si argint mai mare decat ai vazut tu vreodata!
- Pai bine – zise taranul -, comoara e pe terenul meu, asa ca, eu sunt proprietarul comorii.
- Fie – zise diavolul – poti sa ti-o tii, dar cu o conditie: daca imi dai mie jumatate din recolta, timp de doi ani. Aur si argint am o gramada, nu-mi trebuie, dar poftesc ceea ce rodeste pamantul tau.
Taranul sta putin pe ganduri, dupa care cazu de acord cu diavolul.
- Bine, fie cum spui tu, dar ca sa nu ne certam, sa ne intelegem de pe acum: ce creste in pamant, va fi jumatatea mea, iar ce creste la suprafata, va fi jumatatea ta. Diavolul ii placu ideea, asa ca, accepta targul. Da, dar ce nu stia diavolul, taranul semana toata aratura cu sfecla. Asa ca, atunci cand veni vremea culesului, si diavolul isi facu aparitia, il intreba:
- Sa-ti aduc o coasa, sau strangi cu mana ce-i al tau?
- Pentru ce coasa, pentru sfecla?
- Pai nu, doar pentru frunze. Mai tii minte: ce-i sub pamant e al meu, ce-i la suprafata e al tau.
Si continua sa culeaga voios sfecla. Diavolul era tare furios.
- Bine, de data asta ai scapat, dar la anul, schimbam placa: ce-i sub pamant e al meu, iar ce-i la suprafata, va fi partea ta. Ai inteles?
Taranul ridica din umeri, rasuci putin mustata, sa nu vada diavolul ca zambeste, si raspunse:
- Mie mi-e totuna, fie cum vrei tu.
Diavolul mormai ceva manios dupa care se facu nevazut. Taranul ara terenul, si semana pe toata parcela grau. Cand lanul de grau se ingalbeni, merse pe camp si secera toata recolta.
Cand arunca ultimul snop de grau in caruta, aparu si diavolul:
- Hoho! – striga de departe. Auzi cumetre, unde duci tu recolta?
- Pai acasa, in pod – zise taranul.
- Si mie ce mi-ai lasat? intreba diavolul.
- Tot ce-i sub pamant, asa cum ai cerut – raspunse zambind taranul.
Dar diavolul nu mai gasi nimic, decat campul secerat de taran. Se inrosi de manie, si printr-o crapatura aluneca in adancul pamantului, pe fundul iadului. Asa ramase taranul cu recolta din doi ani, si cu comoara.