A fost odată o capră bătrână şi capra asta avea şapte iezi, pe care-i iubea aşa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii, capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:
- Dragii mei copilaşi, eu trebuie să plec în pădure. În lipsa mea, căutaţi de fiţi cuminţi şi, mai cu seamă, feriţi-vă de lup. Că de-ar izbuti să intre pacostea asta de fiară în casă, pe toţi v-ar înghiţi şi n-ar mai rămâne nici măcar un oscior din voi! Diavolul ăsta de lup ştie să se arate adesea sub chipul unei alte vietăţi, dar pe voi n-o să vă-nşele, sunt sigură, fiindcă o să-l puteţi dibăci de-ndată după glasul cel dogit şi gros şi după labele cele negre.
Iezii luară aminte la cele spuse de capră şi-i răspunseră:
- Poţi pleca fără grijă, măicuţă dragă, c-om şti noi să ne păzim de lup!
Capra behăi a mulţumire şi o porni liniştită la drum. Nu trecu multă vreme, şi numai ce bătu cineva la uşă, strigând:
- Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama voastră. Şi-am adus pentru fiecare câte ceva bun.
Dar iezii îl recunoscură pe lup, după glasul lui gros şi dogit, şi răspunseră:
- Nu deschidem, că tu nu eşti mama noastră! Glasul măicuţei e subţire şi blând, pe când al tău e gros şi dogit. Nu ne poţi înşela: Tu eşti lupul!
Auzind el acestea, o întinse spre dugheana unui neguţător şi cumpără de-acolo o bucată mare de cretă. Făcu hap! o înghiţi şi glasul i se subţie, pasămite, chiar pe loc. Apoi grăbi să se reîntoarcă la căsuţa caprei şi, cioc, cioc, bătu din nou la uşă. Şi c-un glas subţirel, strigă;
- Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama voastră. Şi-am adus pentru fiecare câte ceva bun.
Iezii era cât pe-aci să deschidă, dar vezi că lupul se dădu repede de gol… Cum nu mai avea răbdare, se proptise cu labele de pervazul ferestrei, căutând să privească înăuntru. Şi de cum îi zăriră labele cele negre, iezii răspunseră-n cor:
- Nu deschidem, că mama noastră nu are labe negre ca ale tale. Nu ne poţi înşela: tu eşti lupul!
Văzând el şi de data asta că nu-i poate amăgi, pe dată alergă la brutar şi-i spuse:
- M-am înţepat la piciorul ăsta şi te-aş ruga să mi-l ungi cu puţină cocă.
Şi după ce brutarul îi unse laba cu cocă, lupul alergă într-un suflet la morar şi-l rugă şi pe el:
- Ţi-aş rămâne îndatorat dac-ai presăra niţică făină albă peste piciorul asta!
Morarul mirosi că jupânul lup vrea să umble cu şoalda, că se pregăteşte să întindă vreo cursa cuiva, şi se împotrivi cât putu. Dar cumătrul lup îşi rânji colţii şi se răsti la el:
- Dacă nu-mi faci pe voie, să ştii ca te sfâşii! Şi morarul, ca un om fricos ce era, se grăbi să-i presare laba cu făină, numai să-şi scape pielea. Că vezi, aşa sunt unii oameni… Blestematul de lup îşi luă picioarele la spinare şi se înfiinţă a treia oară la căsuţa caprei. Bătu la uşă, cioc, cioc, şi strigă subţirel:
- Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama voastră! Şi-am adus pentru fiecare câte ceva bun. Dar iezii se grăbiră să-i răspundă:
- Arată-ne mai întâi laba ca să vedem de eşti într-adevăr măicuţa noastră şi apoi ţi-om deschide.
Hoţomanul de lup ridică laba până la fereastră şi când văzură iezii că-i albă, nu se mai îndoi nici unul şi, tranc, traseră ivărul de la uşă. Şi ce să vezi, în prag îşi rânjea colţii lupul!
Iezii încremeniră de spaimă şi dădură să se ascundă care încotro. Unul sări, ţuşti, sub masă, al doilea se tupilă în pat, al treilea se vârî în vatră, al patrulea se furişă în bucătărie, al cincilea intră în dulap, al şaselea se piti sub lighean şi al şaptelea se adăposti tocmai în cutia pendulei.
Lupul îi dibăci însă care pe unde se ascunsese şi cum n-avea vreme de pierdut, îi înşfăcă pe rând. Şi aşa se făcu de apucară cu toţii drumul gâtlejului… Numai pe iedul cel mic, care se ascunsese în cutia pendulei, nu fu chip să-l găsească. După ce-şi umflă burdihanul, lupul ieşi alene din casă, se întinse pe covorul de iarbă verde, la umbra unui copac, şi adormi buştean.
Trecu ce trecu, dar nu prea mult, şi mama capră se întoarse din pădure. Şi mai-mai să-şi iasă din minţi de ce-i văzură ochii… Uşa se hâţâna dată în lături şi toată casa era vraişte. Scaunele, băncile, masa zăceau răsturnate; pernele şi plapuma fuseseră smulse de pe pat, iar din lighean nu mai aveai ce alege. Cât despre iezi, nici urmă. Strigă capra pe fiecare, pe nume, dar nimeni nu răspunse. Când dădu să-l strige şi pe prâslea, desluşi de undeva un glas înăbuşit:
- Măicuţă dragă, eu sunt aici, în cutia pendulei!
Capra îl scoase de acolo pe iedul cel mic şi el prinse a-i povesti cum i-a înşelat lupul şi cum i-a înşfăcat apoi pe cei şase frăţiori mai mari şi le-a dat drumul pe gâtlej… Acu' nu mai trebuie să vă spun eu cât i-a plâns biata capră, că vă închipuiţi singuri!
Ca să-şi mai ogoiască durerea, capra ieşi din casă şi iedul cel mic, ca umbra, după ea. Şi ducându-se ei spre grădină, îl zăriră pe lup sub un copac, dormind şi sforăind de tremurau crengile.
Capra căta la el, cercetându-l din toate părţile, şi rămase ca năucă… Pasămite, băgase de seamă că-n burduhanul lui cel umflat se mişca şi se zvârcolea ceva.
"Doamne, Dumnezeule, gândi capra, oare n-or mai fi trăind bieţii mei copilaşi, pe care i-a înghiţit tâlharul de lup?"
Îl trimise pe prâslea fuguţa acasă, să aducă foarfecă, ac şi aţă, şi, fââşş! tăie burdihanul lupului! N-apucase bine să facă o tăietură, că un ied şi scoase capul afară. Şi-n timp ce tăia mai departe, iezii începură să sară afară, unul după altul. Şi erau vii şi nevătămaţi toţi şase; în lăcomia ei, dihania îi înghiţise aşa întregi cum erau, fără a-i mai mesteca. Şi ţin-te bucurie! Prinseră a o îmbrăţişa pe măicuţa lor dragă, săltând într-un picior ca un croitoraş când e ginerică. Dar bătrâna îi potoli, îndemnându-i să vadă de-un lucru ce nu suferea amânare:
- Mai bine v-aţi grăbi să aduceţi nişte bolovani, ca să umplem cu ei burdihanul nelegiuitului ăsta de lup, cât mai zace toropit de somn!
Iezii începură a căra la repezeală bolovani şi îndesară în burdihanul dihaniei cât de mulţi încăpură. Apoi bătrâna îi cusu repede burta la loc şi mişca acul cu atâta iscusinţă, că lupul nici măcar nu apucă să simtă ceva.
După ce se sătură el bine de somn, se ridică anevoie în picioare şi cum bolovanii din burtă îi pricinuiau o sete grozavă, porni către o fântână, cu gândul să-şi potolească setea.
Dar cum începu să umble, zdronca-zdronca, prinseră a se izbi şi bolovanii în burduhan. Şi parcă presimţind că la mijloc nu-i lucru curat, începu să strige:
Ce tot sare-ncolo-ncoace,
Prin stomac, şi nu-mi dă pace?
Iezii sar. Asta aşa e!
Sau, cumva, or fi pietroaie?!
Prin stomac, şi nu-mi dă pace?
Iezii sar. Asta aşa e!
Sau, cumva, or fi pietroaie?!
Şi când ajunse la fântână şi se plecă să bea apă, bolovanii cei grei îl traseră la fund. Cei şapte iezi văzuseră de departe toată întâmplarea şi, venind tot într-o goană, strigau cât îi lua gura:
- Lupul a crăpat! Lupul a crăpat!
Şi de bucurie, începură a juca împrejurul fântânii, împreună cu maica lor, capra cea bătrână.
从前有只老山羊。 它生了七只小山羊，并且像所有母亲爱孩子一样爱它们。 一天，它要到森林里去取食物，便把七个孩子全叫过来，对它们说："亲爱的孩子们，我要到森林里去一下，你们一定要提防狼。要是让狼进屋，它会把你们全部吃掉的--连皮带毛通通吃光。这个坏蛋常常把自己化装成别的样子，但是，你们只要一听到他那粗哑的声音、一看到它那黑黑的爪子，就能认出它来。"小山羊们说："好妈妈，我们会当心的。你去吧，不用担心。"老山羊咩咩地叫了几声，便放心地去了。
没过多久，有人敲门，而且大声说："开门哪，我的好孩子。你们的妈妈回来了，还给你们每个人带来了一点东西。"可是，小山羊们听到粗哑的声音，立刻知道是狼来了。 "我们不开门，"它们大声说，"你不是我们的妈妈。我们的妈妈说话时声音又软又好听，而你的声音非常粗哑，你是狼！"于是，狼跑到杂货商那里，买了一大块白垩土，吃了下去，结果嗓子变细了。 然后它又回来敲山羊家的门，喊道："开门哪，我的好孩子。你们的妈妈回来了，给你们每个人都带了点东西。"可是狼把它的黑爪子搭在了窗户上，小山羊们看到黑爪子便一起叫道："我们不开门。我们的妈妈没有你这样的黑爪子。你是狼！"于是狼跑到面包师那里，对他说："我的脚受了点伤，给我用面团揉一揉。"等面包师用面团给它揉过之后，狼又跑到磨坊主那里，对他说："在我的脚上洒点白面粉。"磨坊主想："狼肯定是想去骗什么人"，便拒绝了它的要求。 可是狼说："要是你不给我洒面粉，我就把你吃掉。"磨坊主害怕了，只好洒了点面粉，把狼的爪子弄成了白色。 人就是这个德行！
这个坏蛋第三次跑到山羊家，一面敲门一面说："开门哪，孩子们。你们的好妈妈回来了，还从森林里给你们每个人带回来一些东西。"小山羊们叫道："你先把脚给我们看看，好让我们知道你是不是我们的妈妈。"狼把爪子伸进窗户，小山羊们看到爪子是白的，便相信它说的是真话，打开了屋门。 然而进来的是狼！ 小山羊们吓坏了，一个个都想躲起来。 第一只小山羊跳到了桌子下，第二只钻进了被子，第三只躲到了炉子里，第四只跑进了厨房，第五只藏在柜子里，第六只挤在洗脸盆下，第七只爬进了钟盒里。 狼把它们一个个都找了出来，毫不客气地把它们全都吞进了肚子。 只有躲在钟盒里的那只最小的山羊没有被狼发现。 狼吃饱了之后，心满意足地离开了山羊家，来到绿草地上的一棵大树下，躺下身子开始呼呼大睡起来。
没过多久，老山羊从森林里回来了。 啊！ 它都看到了些什么呀！ 屋门敞开着，桌子、椅子和凳子倒在地上，洗脸盆摔成了碎片，被子和枕头掉到了地上。 它找它的孩子 ，可哪里也找不到。 它一个个地叫它们的名字，可是没有一个出来答应它。 最后，当它叫到最小的山羊的名字时，一个细细的声音喊叫道："好妈妈，我在钟盒里。"老山羊把它抱了出来，它告诉妈妈狼来过了，并且把哥哥姐姐们都吃掉了。 大家可以想象出老山羊失去孩子后哭得多么伤心！
老山羊最后伤心地哭着走了出去，最小的山羊也跟着跑了出去。 当它们来到草地上时，狼还躺在大树下睡觉，呼噜声震得树枝直抖。 老山羊从前后左右打量着狼，看到那家伙鼓得老高的肚子里有什么东西在动个不停。 "天哪，"它说，"我的那些被它吞进肚子里当晚餐的可怜的孩子，难道它们还活着吗？"最小的山羊跑回家，拿来了剪刀和针线。 老山羊剪开那恶魔的肚子，刚剪了第一刀，一只小羊就把头探了出来。 它继续剪下去，六只小羊一个个都跳了出来，全都活着，而且一点也没有受伤，因为那贪婪的坏蛋是把它们整个吞下去的。 这是多么令人开心的事啊！ 它们拥抱自己的妈妈，像当新娘的裁缝一样高兴得又蹦又跳。 可是羊妈妈说："你们去找些大石头来。我们趁这坏蛋还没有醒过来，把石头装到它的肚子里去。"七只小山羊飞快地拖来很多石头，拼命地往狼肚子里塞；然后山羊妈妈飞快地把狼肚皮缝好，结果狼一点也没有发觉，它根本都没有动弹。
狼终于睡醒了。 它站起身，想到井边去喝水，因为肚子里装着的石头使它口渴得要死。 可它刚一迈脚，肚子里的石头便互相碰撞，发出哗啦哗啦的响声。 它叫道：
"是什么东西，
在碰撞我的骨头？
我以为是六只小羊，
可怎么感觉像是石头？ "
它到了井边，弯腰去喝水，可沉重的石头压得它掉进了井里，淹死了。 七只小山羊看到后，全跑到这里来叫道："狼死了！狼死了！"它们高兴地和妈妈一起围着水井跳起舞来。
没过多久，有人敲门，而且大声说："开门哪，我的好孩子。你们的妈妈回来了，还给你们每个人带来了一点东西。"可是，小山羊们听到粗哑的声音，立刻知道是狼来了。 "我们不开门，"它们大声说，"你不是我们的妈妈。我们的妈妈说话时声音又软又好听，而你的声音非常粗哑，你是狼！"于是，狼跑到杂货商那里，买了一大块白垩土，吃了下去，结果嗓子变细了。 然后它又回来敲山羊家的门，喊道："开门哪，我的好孩子。你们的妈妈回来了，给你们每个人都带了点东西。"可是狼把它的黑爪子搭在了窗户上，小山羊们看到黑爪子便一起叫道："我们不开门。我们的妈妈没有你这样的黑爪子。你是狼！"于是狼跑到面包师那里，对他说："我的脚受了点伤，给我用面团揉一揉。"等面包师用面团给它揉过之后，狼又跑到磨坊主那里，对他说："在我的脚上洒点白面粉。"磨坊主想："狼肯定是想去骗什么人"，便拒绝了它的要求。 可是狼说："要是你不给我洒面粉，我就把你吃掉。"磨坊主害怕了，只好洒了点面粉，把狼的爪子弄成了白色。 人就是这个德行！
这个坏蛋第三次跑到山羊家，一面敲门一面说："开门哪，孩子们。你们的好妈妈回来了，还从森林里给你们每个人带回来一些东西。"小山羊们叫道："你先把脚给我们看看，好让我们知道你是不是我们的妈妈。"狼把爪子伸进窗户，小山羊们看到爪子是白的，便相信它说的是真话，打开了屋门。 然而进来的是狼！ 小山羊们吓坏了，一个个都想躲起来。 第一只小山羊跳到了桌子下，第二只钻进了被子，第三只躲到了炉子里，第四只跑进了厨房，第五只藏在柜子里，第六只挤在洗脸盆下，第七只爬进了钟盒里。 狼把它们一个个都找了出来，毫不客气地把它们全都吞进了肚子。 只有躲在钟盒里的那只最小的山羊没有被狼发现。 狼吃饱了之后，心满意足地离开了山羊家，来到绿草地上的一棵大树下，躺下身子开始呼呼大睡起来。
没过多久，老山羊从森林里回来了。 啊！ 它都看到了些什么呀！ 屋门敞开着，桌子、椅子和凳子倒在地上，洗脸盆摔成了碎片，被子和枕头掉到了地上。 它找它的孩子 ，可哪里也找不到。 它一个个地叫它们的名字，可是没有一个出来答应它。 最后，当它叫到最小的山羊的名字时，一个细细的声音喊叫道："好妈妈，我在钟盒里。"老山羊把它抱了出来，它告诉妈妈狼来过了，并且把哥哥姐姐们都吃掉了。 大家可以想象出老山羊失去孩子后哭得多么伤心！
老山羊最后伤心地哭着走了出去，最小的山羊也跟着跑了出去。 当它们来到草地上时，狼还躺在大树下睡觉，呼噜声震得树枝直抖。 老山羊从前后左右打量着狼，看到那家伙鼓得老高的肚子里有什么东西在动个不停。 "天哪，"它说，"我的那些被它吞进肚子里当晚餐的可怜的孩子，难道它们还活着吗？"最小的山羊跑回家，拿来了剪刀和针线。 老山羊剪开那恶魔的肚子，刚剪了第一刀，一只小羊就把头探了出来。 它继续剪下去，六只小羊一个个都跳了出来，全都活着，而且一点也没有受伤，因为那贪婪的坏蛋是把它们整个吞下去的。 这是多么令人开心的事啊！ 它们拥抱自己的妈妈，像当新娘的裁缝一样高兴得又蹦又跳。 可是羊妈妈说："你们去找些大石头来。我们趁这坏蛋还没有醒过来，把石头装到它的肚子里去。"七只小山羊飞快地拖来很多石头，拼命地往狼肚子里塞；然后山羊妈妈飞快地把狼肚皮缝好，结果狼一点也没有发觉，它根本都没有动弹。
狼终于睡醒了。 它站起身，想到井边去喝水，因为肚子里装着的石头使它口渴得要死。 可它刚一迈脚，肚子里的石头便互相碰撞，发出哗啦哗啦的响声。 它叫道：
"是什么东西，
在碰撞我的骨头？
我以为是六只小羊，
可怎么感觉像是石头？ "
它到了井边，弯腰去喝水，可沉重的石头压得它掉进了井里，淹死了。 七只小山羊看到后，全跑到这里来叫道："狼死了！狼死了！"它们高兴地和妈妈一起围着水井跳起舞来。