Las tres hilanderas


Cele trei torcatoare


Érase una niña muy holgazana que no quería hilar. Ya podía desgañitarse su madre, no había modo de obligarla. Hasta que la buena mujer perdió la paciencia de tal forma, que la emprendió a bofetadas, y la chica se puso a llorar a voz en grito. Acertaba a pasar en aquel momento la Reina, y, al oír los lamentos, hizo parar la carroza, entró en la casa y preguntó a la madre por qué pegaba a su hija de aquella manera, pues sus gritos se oían desde la calle. Avergonzada la mujer de tener que pregonar la holgazanería de su hija, respondió a la Reina:
- No puedo sacarla de la rueca; todo el tiempo se estaría hilando; pero soy pobre y no puedo comprar tanto lino.
Dijo entonces la Reina:
- No hay nada que me guste tanto como oír hilar; me encanta el zumbar de los tornos. Dejad venir a vuestra hija a palacio conmigo. Tengo lino en abundancia y podrá hilar cuanto guste.
La madre asintió a ello muy contenta, y la Reina se llevó a la muchacha. Llegadas a palacio, condújola a tres aposentos del piso alto, que estaban llenos hasta el techo de magnífico lino.
- Vas a hilarme este lino -le dijo-, y cuando hayas terminado te daré por esposo a mi hijo mayor. Nada me importa que seas pobre; una joven hacendosa lleva consigo su propia dote.
La muchacha sintió en su interior una gran congoja, pues aquel lino no había quien lo hilara, aunque viviera trescientos años y no hiciera otra cosa desde la mañana a la noche.
Al quedarse sola, se echó a llorar y así se estuvo tres días sin mover una mano. Al tercer día presentóse la Reina, y extrañóse al ver que nada tenía hecho aún; pero la moza se excusó diciendo que no había podido empezar todavía por la mucha pena que le daba el estar separada de su madre. Contentóse la Reina con esta excusa, pero le dijo:
- Mañana tienes que empezar el trabajo.
Nuevamente sola, la muchacha, sin saber qué hacer ni cómo salir de apuros, asomóse en su desazón, a la ventana y vio que se acercaban tres mujeres: la primera tenía uno de los pies muy ancho y plano; la segunda un labio inferior enorme, que le caía sobre la barbilla; y la tercera, un dedo pulgar abultadísimo. Las tres se detuvieron ante la ventana y, levantando la mirada, preguntaron a la niña qué le ocurría. Contóles ella su cuita, y las mujeres le brindaron su ayuda:
- Si te avienes a invitarnos a la boda, sin avergonzarte de nosotras, nos llamas primas y nos sientas a tu mesa, hilaremos para ti todo este lino en un santiamén.
- Con toda el alma os lo prometo -respondió la muchacha-. Entrad y podéis empezar ahora mismo.
Hizo entrar, pues, a las tres extrañas mujeres, y en la primera habitación desalojó un espacio donde pudieran instalarse.
Inmediatamente pusieron manos a la obra. La primera tiraba de la hebra y hacía girar la rueda con el pie; la segunda, humedecía el hilo, la tercera lo retorcía, aplicándolo contra la mesa con el dedo, y a cada golpe de pulgar caía al suelo un montón de hilo de lo más fino. Cada vez que venía la Reina, la muchacha escondía a las hilanderas y le mostraba el lino hilado; la Reina se admiraba, deshaciéndose en alabanzas de la moza. Cuando estuvo terminado el lino de la primera habitación, pasaron a la segunda, y después a la tercera, y no tardó en quedar lista toda la labor. Despidiéronse entonces las tres mujeres, diciendo a la muchacha:
- No olvides tu promesa; es por tu bien.
Cuando la doncella mostró a la Reina los cuartos vacíos y la grandísima cantidad de lino hilado, se fijó enseguida el día para la boda. El novio estaba encantado de tener una esposa tan hábil y laboriosa, y no cesaba de ponderarla.
- Tengo tres primas -dijo la muchacha-, a quienes debo grandes favores, y no quiero olvidarme de ellas en la hora de mi dicha. Permitidme, pues, que las invite a la boda y las siente a nuestra mesa.
A lo cual respondieron la Reina y su hijo:
- ¿Y por qué no habríamos de invitarlas?
Así, el día de la fiesta se presentaron las tres mujeres, magníficamente ataviadas, y la novia salió a recibirlas diciéndoles:
- ¡Bienvenidas, queridas primas!
- ¡Uf! -exclamó el novio-. ¡Cuidado que son feas tus parientas!
Y, dirigiéndose a la del enorme pie plano, le preguntó:
- ¿Cómo tenéis este pie tan grande?
- De hacer girar el torno -dijo ella-, de hacer girar el torno.
Pasó entonces el príncipe a la segunda:
- ¿Y por qué os cuelga tanto este labio?
- De tanto lamer la hebra -contestó la mujer-, de tanto lamer la hebra.
Y a la tercera
- ¿Y cómo tenéis este pulgar tan achatado?
- De tanto torcer el hilo -replicó ella-, de tanto torcer el hilo.
Asustado, exclamó el hijo de la Reina:
- Jamás mi linda esposa tocará una rueca.
Y con esto se terminó la pesadilla del hilado.
A fost odata o fata frumoasa si buna, dar care avea un defect: ura munca. Si nu era chip ca mama acesteia sa o determine sa toarca putin, in ciuda reprosurilor continue.
Intr-o zi, mama, exasperata de faptul ca nu isi putea convinge fiica sa munceasca, ii trase o palma, incat aceasta vazu stele verzi in plina zi.
Cum era de asteptat, fata izbucni in plans. In acel moment trecea pe acolo regina, in caleasca sa regala. Regina, care era renumita pentru bunatatea ei, auzind plansetul fetei, porunci vizitiului sa se opreasca si, coborand din caleasca, intra in casa sa vada ce se intampla.
Mama, incercand sa ascunda adevaratele cauze, raspunse:
- Fiica mea plange pentru ca eu sunt saraca si nu ii pot da inul necesar pentru a toarce.
- Este pacat ca aceasta tanara frumoasa nu isi poate satisface dorintele, replica regina. Mie imi place mult sa aud zgomotul furcii de tors, asa ca va rog sa ma lasati sa o iau la palat, unde va putea toarce cat vrea, pentru ca am atata in, cat sa toarca multi ani.
Atat mama, cat si fiica ramasera mute de uimire, iar regina, luand aceasta liniste drept o aprobare, ii porunci tinerei sa o urmeze. Aceasta nu cuteza sa o refuze si urca in caleasca; apoi se indreptara catre palat. Nici nu ajunsera bine, ca regina o conduse pe protejata sa in camere pline pana in tavan cu in, spunandu-i:
- Cand vei termina de tors tot acest in, am sa te casatoresc cu fiul meu cel mare. Nu conteaza ca esti saraca, pentru ca intotdeauna am considerat ca femeia muncitoare are deja cel mai bun har pe care si l-ar dori sotul ei. Biata fata nu mai avu ce sa zica. Stia doar ca nu ar fi terminat de tors niciodata si ca atunci regina, tradata, ar fi pedepsit-o. Pe de alta parte, era acolo asa de mult in, ca doar vazandu-l isi pierdea curajul si recunostea in sinea ei ca, daca ar fi trait si o suta de ani, tot nu ar fi putut termina de tors tot inul. Sarmana fata incepu sa planga disperata si timp de trei zile nu fu in stare sa-si inceapa munca. Dupa aceste trei zile, veni regina, vrand sa vada cat muncise. Vazand ca nu facuse absolut nimic, se mira:
- Nu-mi pot uita mama, se scuza tanara. Aceasta durere ma impiedica sa muncesc.
Aceasta scuza o multumi pe regina, care ii adresa fetei cuvinte de mangaiere, rugand-o totodata sa inceapa cat mai repede posibil sa toarca.
Ramasa singura, fata se indrepta spre fereastra, de unde observa trei femei cu un aspect neobisnuit. Una dintre ele avea buza inferioara atat de mare si lasata, incat ii acoperea barbia. Alta avea degetul mare de la mana dreapta foarte mare si turtit, incat parea o laba de lup. Si cea de-a treia avea un picior foarte turtit si lat incat ti se facea mila.
Cand femeile ajunsera in dreptul ferestrei, se oprira vazand ca tanara avea ochii plini de lacrimi. Una dintre ele o intreba de ce este atat de amarata. Tanara le povesti tot si, cand termina, una dintre cele deformate ii spuse:
- Noi suntem iscusite in ceea ce priveste torsul si vom face noi treaba in locul tau; dar mai intai trebuie sa ne promiti ca ne vei invita la nunta ta, ne vei prezenta ca verisoarele tale, nu iti va fi rusine cu noi si ne vei aseza la masa.
- Am sa o fac cu multa placere! exclama fata. Intrati si incepeti cat mai repede!
Le ajuta sa intre pe fereastra si, cand ajunsera inauntru, le arata gramada imensa de in. Cele trei femei incepura sa munceasca. Prima uda inul cu buza sa enorma; a doua il rasucea, proptindu-l pe masa cu degetul mare; si a treia il intindea si invartea roata cu enormul sau picior. Astfel cele trei torcatoare aveau un spor incredibil.
Cand regina intra sa verifice progresul muncii, torcatoarele se ascundeau in spatele gramezii de in, in timp ce lenesa arata treaba facuta, obtinand admiratia reginei.
Cand fu tors tot inul ce umplea prima camera, trecura la a doua, si apoi la a treia, incat terminara de tors inul in mai putin timp decat fusese calculat.
Cand regina vazu ca treaba era gata, se bucura foarte tare si, plina de entuziasm, fixa ziua nuntii fetei cu fiul sau.
Iar printul, nu numai ca nu avu nimic de obiectat in privinta casatoriei cu ea, ci, atras de frumusetea fetei, care pe deasupra mai era si harnica, vru sa grabeasca nunta.
- As dori sa te rog ceva, ii spuse fata.
Am trei verisoare pe care le iubesc mult si mi-ar face placere sa vina la nunta.
Si printul, si regina acceptara incantati de aceasta rugaminte si, cand veni ziua nuntii, aparura cele trei torcatoare foarte frumos imbracate, dar fara sa-si poata ascunde defectele, care atrasera atentia tuturor.
Mirele, neputandu-si stapani curiozitatea, se indrepta catre una dintre ele si o intreba:
- De ce ai un picior atat de mare si lat?
- S-a facut asa de cat am pedalat la roata de tors, raspunse torcatoarea.
Si, indreptandu-se catre a doua, intreba:
- Si tu, de ce ai buza atat de cazuta?
- De cat am inmuiat inul, replica ea.
- Si tu de ce ai degetul mare atat de turtit? o intreba pe a treia.
- Pentru ca rasucesc incontinuu inul.
Printul, speriat, jura ca pe viitor sotia sa nu va mai vedea furca de tors, deoarece nu dorea pentru nimic in lume sa i se deformeze draguta consoarta.