从前，一个农夫养了一头驴。 这头驴为他辛勤劳作已经有许多年了，但无情的岁月加上多年的劳作，使他现在衰老了，干活一天不如一天，越来越难以胜任以前的工作了。 因此，他的主人不想再留着他，准备将他杀掉。 可是，驴子却看出了主人的心意，于是悄悄地跑了出去，一路向城里行进。
他想："到了那里，我也许能当一名音乐家了。"
走了一段路，他发现路边躺着一条狗，像是极度疲劳一样，不停地喘着气。 驴子上前问道："朋友，你怎么气喘成这个样子啊？"这条狗答道："哎！因为我老了，气力也不足了，再也不能随我的主人一同出去打猎，所以主人准备把我打死。我就跑了出来，可现在我靠什么来谋生呢？"驴说道："这样吧，我准备到城里去当音乐家，要是你愿意和我一起去的话，我们倒是志同道合，你愿意吗？"狗马上说他愿意一起去，这样，他们成了同路人。
走不多远，他们看见一只猫蹲在路中央，一副愁眉苦脸的样子。 驴上前说道："这位女士，请告诉我们，你这是怎么了？你怎么这样一付没精打采的样子。""我嘛！"猫叹了口气说 ，"谁的生命有了危险，他的精神还能好得起来吗？就因为我老了，只想躺在火炉边休息，不想去抓房里的老鼠，我的女主人就抓住我，要把我淹死。尽管我幸运地从她那儿逃了出来，可我不知道这以后靠什么维持生计。""好吧！你就和我们一道进城去，晚上你是一个很好的歌手，当一个音乐家会带给你好运的。"猫听了这一建议，愉快地加入了他们的行列。
走不多久，他们经过一个农庄，看见一只公鸡栖息在一扇门上放开嗓门啼叫着。 "妙啊！"驴子说，"你的声音挺不错的，能说说这是唱的什么吗？""唉！"公鸡回答道，"我现在是说今天是个好天气，正好是洗衣日，我的女主人和厨师不仅不感谢我这番苦心，还准备明天把我杀了，给星期天来的客人煨鸡汤喝。""但愿不会发生这样的事！"驴子说道，"雄鸡，与我们一起到城里去吧！不管怎样，总比待在这儿等着杀头要好得多！再说也没人知道。要是我们轮着来唱歌，我们就能组织一场音乐会了。加入我们的行列吧！"公鸡说道："好吧！我一定会尽心尽意的。"他们四个一起高兴地踏上了进城的路。
然而，城里不是一天能走到的，所以当天黑下来时，他们只好走进一片树林去安歇。 驴子和狗睡在了一棵大树下，猫爬上树睡在树杈上，而公鸡则认为待的地方越高越安全，因此他飞到了树顶上，他还有一个习惯，就是在睡觉前要看看周围的每个东西是不是有什么不对劲。 他挺直脖子一看，发现远处有光线射过来，马上对他的同伴们叫喊道："不远的地方一定有一所房子，因为我看到了灯光。"驴子说："如果真有房子，那我们最好还是换个地方睡吧。现在睡的地方太糟糕了。"狗又接着说："而且，说不定还能在那儿找到几根骨头或是一些肉哩！"于是，他们一起向公鸡看见的方向走去。 随着他们走近，灯光变得越来越明亮了。 最后，他们来到一座强盗住的房子前。
他们当中驴子的个头最大，他走到窗户跟前偷偷朝房子里看去。 公鸡问道："驴儿，你看见什么了？""我看见什么了？"驴子重复说道，"我看见一张桌子上摆满了各种好吃的东西，强盗们正高兴地坐在桌子周围。"公鸡说道："但愿这是为我们准备的"。 驴子也说道："是啊！只要我们能进去就成。"接着 ，他们一起商量怎样才能把强盗赶走。 最后，他们想出一个办法：驴子后腿站立、前腿搭到窗台上，狗站在驴的背上，猫又爬在狗的背上，而公鸡则飞起来坐在猫的头上。 他们站好后，约定了一个信号，然后一齐鸣叫起来。 驴子哇呜哇呜地吼叫，狗汪汪狂地吠，猫呜呜呜地叫喊，公鸡尖声啼鸣。 他们又同时打破窗户，翻进了房间里。 玻璃的碎裂声，可怕的喧闹声，把强盗们完全吓坏了，惊慌失措中，以为是可怕的妖怪找上了他们，拼命地逃了出去。
一切归于平静后，这几个闯荡江湖的不速之客坐了下来，匆匆吃起了强盗们留下的食物，那狼吞虎咽的样子就像他们已经一个月没吃东西似的。 他们吃饱之后，把灯灭了，各自依自己的习惯找到了休息的地方，驴子躺在院子里的一堆草上，狗趴在门后面的一个垫子上，猫蜷曲在仍有炉灰余热的壁炉前，公鸡栖息在房顶的屋梁上。 他们走了这许多路，已相当困倦，不久就睡着了。
到了半夜，强盗们从远处看见房子没了灯光，一切都显得很安静，想到自己在惊慌中是否逃得太匆忙了。 其中一个胆子大一些的强盗准备去看看。 当他走进厨房时，没有发现异案情况，便摸索着找到了一盒火柴想把蜡烛点燃。 偶然看见了猫那双闪烁着火焰般的亮光的眼睛，他误认为是没有熄灭的炉中炭火，便将火柴凑上前去想点燃它。 但猫却不懂得开玩笑，起身猛地向强盗的脸上扑去，又是啐又是抓。 那强盗吓了一大跳，急忙撤腿就往门外跑。 可到门口却被那条狗扑上来在腿上咬了一口，穿过院子时驴子又踢了他一脚。 公鸡此时被吵闹声惊醒了，拼命地叫了起来，那强盗被唬得连滚带爬地跑回了树林中同伴的藏身处，心有余悸地对强盗头子说："多恐怖啊，一个可怕的巫婆待在屋子里，她向我的脸上吐唾沫，又用那长长的，瘦骨伶伶的爪子抓我的脸；门后面藏着一个人，手里拿着一把刀，一下子刺在了我的腿上；院子里站着一个黑色的怪物，他拿着一根大棒向我乱打；房屋的顶梁上还坐了一个恶魔，他大喊道：'把那个恶棍扔到这儿来！'"从此，强盗们再也不敢回那屋子了，而那些音乐家们也就高兴地在里面住了下来。 我敢说他们现在仍住在那里面呢。
他想："到了那里，我也许能当一名音乐家了。"
走了一段路，他发现路边躺着一条狗，像是极度疲劳一样，不停地喘着气。 驴子上前问道："朋友，你怎么气喘成这个样子啊？"这条狗答道："哎！因为我老了，气力也不足了，再也不能随我的主人一同出去打猎，所以主人准备把我打死。我就跑了出来，可现在我靠什么来谋生呢？"驴说道："这样吧，我准备到城里去当音乐家，要是你愿意和我一起去的话，我们倒是志同道合，你愿意吗？"狗马上说他愿意一起去，这样，他们成了同路人。
走不多远，他们看见一只猫蹲在路中央，一副愁眉苦脸的样子。 驴上前说道："这位女士，请告诉我们，你这是怎么了？你怎么这样一付没精打采的样子。""我嘛！"猫叹了口气说 ，"谁的生命有了危险，他的精神还能好得起来吗？就因为我老了，只想躺在火炉边休息，不想去抓房里的老鼠，我的女主人就抓住我，要把我淹死。尽管我幸运地从她那儿逃了出来，可我不知道这以后靠什么维持生计。""好吧！你就和我们一道进城去，晚上你是一个很好的歌手，当一个音乐家会带给你好运的。"猫听了这一建议，愉快地加入了他们的行列。
走不多久，他们经过一个农庄，看见一只公鸡栖息在一扇门上放开嗓门啼叫着。 "妙啊！"驴子说，"你的声音挺不错的，能说说这是唱的什么吗？""唉！"公鸡回答道，"我现在是说今天是个好天气，正好是洗衣日，我的女主人和厨师不仅不感谢我这番苦心，还准备明天把我杀了，给星期天来的客人煨鸡汤喝。""但愿不会发生这样的事！"驴子说道，"雄鸡，与我们一起到城里去吧！不管怎样，总比待在这儿等着杀头要好得多！再说也没人知道。要是我们轮着来唱歌，我们就能组织一场音乐会了。加入我们的行列吧！"公鸡说道："好吧！我一定会尽心尽意的。"他们四个一起高兴地踏上了进城的路。
然而，城里不是一天能走到的，所以当天黑下来时，他们只好走进一片树林去安歇。 驴子和狗睡在了一棵大树下，猫爬上树睡在树杈上，而公鸡则认为待的地方越高越安全，因此他飞到了树顶上，他还有一个习惯，就是在睡觉前要看看周围的每个东西是不是有什么不对劲。 他挺直脖子一看，发现远处有光线射过来，马上对他的同伴们叫喊道："不远的地方一定有一所房子，因为我看到了灯光。"驴子说："如果真有房子，那我们最好还是换个地方睡吧。现在睡的地方太糟糕了。"狗又接着说："而且，说不定还能在那儿找到几根骨头或是一些肉哩！"于是，他们一起向公鸡看见的方向走去。 随着他们走近，灯光变得越来越明亮了。 最后，他们来到一座强盗住的房子前。
他们当中驴子的个头最大，他走到窗户跟前偷偷朝房子里看去。 公鸡问道："驴儿，你看见什么了？""我看见什么了？"驴子重复说道，"我看见一张桌子上摆满了各种好吃的东西，强盗们正高兴地坐在桌子周围。"公鸡说道："但愿这是为我们准备的"。 驴子也说道："是啊！只要我们能进去就成。"接着 ，他们一起商量怎样才能把强盗赶走。 最后，他们想出一个办法：驴子后腿站立、前腿搭到窗台上，狗站在驴的背上，猫又爬在狗的背上，而公鸡则飞起来坐在猫的头上。 他们站好后，约定了一个信号，然后一齐鸣叫起来。 驴子哇呜哇呜地吼叫，狗汪汪狂地吠，猫呜呜呜地叫喊，公鸡尖声啼鸣。 他们又同时打破窗户，翻进了房间里。 玻璃的碎裂声，可怕的喧闹声，把强盗们完全吓坏了，惊慌失措中，以为是可怕的妖怪找上了他们，拼命地逃了出去。
一切归于平静后，这几个闯荡江湖的不速之客坐了下来，匆匆吃起了强盗们留下的食物，那狼吞虎咽的样子就像他们已经一个月没吃东西似的。 他们吃饱之后，把灯灭了，各自依自己的习惯找到了休息的地方，驴子躺在院子里的一堆草上，狗趴在门后面的一个垫子上，猫蜷曲在仍有炉灰余热的壁炉前，公鸡栖息在房顶的屋梁上。 他们走了这许多路，已相当困倦，不久就睡着了。
到了半夜，强盗们从远处看见房子没了灯光，一切都显得很安静，想到自己在惊慌中是否逃得太匆忙了。 其中一个胆子大一些的强盗准备去看看。 当他走进厨房时，没有发现异案情况，便摸索着找到了一盒火柴想把蜡烛点燃。 偶然看见了猫那双闪烁着火焰般的亮光的眼睛，他误认为是没有熄灭的炉中炭火，便将火柴凑上前去想点燃它。 但猫却不懂得开玩笑，起身猛地向强盗的脸上扑去，又是啐又是抓。 那强盗吓了一大跳，急忙撤腿就往门外跑。 可到门口却被那条狗扑上来在腿上咬了一口，穿过院子时驴子又踢了他一脚。 公鸡此时被吵闹声惊醒了，拼命地叫了起来，那强盗被唬得连滚带爬地跑回了树林中同伴的藏身处，心有余悸地对强盗头子说："多恐怖啊，一个可怕的巫婆待在屋子里，她向我的脸上吐唾沫，又用那长长的，瘦骨伶伶的爪子抓我的脸；门后面藏着一个人，手里拿着一把刀，一下子刺在了我的腿上；院子里站着一个黑色的怪物，他拿着一根大棒向我乱打；房屋的顶梁上还坐了一个恶魔，他大喊道：'把那个恶棍扔到这儿来！'"从此，强盗们再也不敢回那屋子了，而那些音乐家们也就高兴地在里面住了下来。 我敢说他们现在仍住在那里面呢。
A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nici o treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea nici un rost să strice pe el bunătate de nutreţ.
Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului. După ce merse el o bucată de vreme, iată că dădu peste un ogar care zăcea întins pe-o margine a drumului, răsuflând din greu de parcă ar fi făcut ocolul pământului.
- Ce gâfâi aşa, mă Apucă-l-în-Colţi? îl întrebă măgarul.
- Vai de păcatele mele, răspunse câinele, pentru că sunt bătrân şi slăbesc din zi în zi tot mai mult şi pentru că la vânătoare nu mă mai dovedesc bun de nici o ispravă, stăpânul meu şi-a pus în gând să-mi facă de petrecanie, şi atunci mi-am luat repede tălpăşiţa. Dar vorba e cu ce-o să-mi câştig eu pâinea de-aci înainte?
- Ştii ceva, îi spuse măgarul, eu mă duc la Bremen să mă fac muzicant. Hai cu mine, că s-o mai găsi şi pentru domnia ta un loc în taraf! Eu o să cânt din lăută, iar tu o să baţi la toba mare.
Câinelui îi plăcu propunerea, cum era să nu-i placă! şi plecară împreună mai departe. Merseră ei aşa până ce întâlniră în drum o pisică. Şi-avea pisica asta o mutră jalnică, de parcă tot îi ningea şi-i ploua!
- Ei, Linge-Barbă, de ce-mi eşti atât de tristă? Cine ţi-a stricat socotelile? o întrebă măgarul.
- Cui i-ar arde să fie vesel, când i-a ajuns funia la par? răspunse pisica. Pentru că anii bătrâneţii m-au cam adus de şale şi mi s-au tocit colţii şi pentru că-mi place mai mult să mă tolănesc după cuptor şi să torc decât să alerg după şoareci, stăpâna mea a vrut să mă înece. Am fugit eu de acasă la timp, nu e vorbă, dar stau, şi mă socotesc: încotro s-o apuc acum?
- Hai cu noi la Bremen, că la serenade nu te-ntrece nimeni şi cu siguranţă c-o să-ţi găseşti şi tu un loc în taraful oraşului.
Pisica socoti că sfatul ăsta nu-i rău deloc şi se alătură celorlalţi doi. Şi-au tot mers cei trei fugari, au tot mers şi trecând ei prin faţa unei curţi au văzut cocoţat pe-o poartă un cocoş care striga "cucurigu" din toată puterea rărunchilor.
- Ce ţi s-a-ntâmplat de strigi aşa, măi, cocoşule? îl întrebă măgarul. Astâmpără-te o dată, că împuiezi urechile oamenilor!
- Dau şi eu de veste c-o să fie vreme frumoasă, dar la ce bun! spuse cu tristeţe cocoşul. Mâine-i duminică şi ne vin oaspeţi. Dar vezi că stăpână-mea nu se mai arată milostivă faţă de mine; i-a spus bucătăresei c-ar pofti să mă mănânce la masă, în ciorbă, aşa că în seara asta o să mă scurteze de cap… Acu'nţelegi de ce strig aşa? Strig şi eu cât mai pot, cât mai sunt în viaţă…
- Păi bine, Creastă-Roşie, să te necăjeşti matale pentru atât! îl dojeni măgarul. Hai mai bine cu noi, la Bremen. Că oriunde ai merge, ceva mai bun decât moartea tot o să afli… Ai un glas care te unge şi de te-ai învoi să cântăm împreună, ne-o asculta lumea cu gura căscată, zău aşa!
Cocoşul găsi că propunerea urecheatului e cât se poate de nimerită şi tuspatru o porniră la drum. Merseră ei cât merseră, dar cum nu putură ajunge la Bremen într-o singură zi, se văzură siliţi să înnopteze într-o pădure. Măgarul şi câinele îşi făcură culcuşul sub un copac mare, iar cocoşul şi pisica se căţărară în rămurişul bogat. Dar cocoşul nu fu mulţumit de culcuş şi zbura mai sus, până-n vârful copacului, unde se simţea mai la adăpost. Înainte de a apuca să adoarmă, îşi mai roti o dată privirea în jur şi deodată i se păru că zăreşte în depărtare o luminiţă.
Atunci le strigă tovarăşilor săi că nu prea departe de acolo trebuie să fie o casă, căci se zăreşte o lumină.
- Hai s-o întindem chiar acu' într-acolo, spuse cu hotărâre măgarul, că adăpostul ăsta nu prea e de soi!
Câinele era la fel de zorit; gândea că, de-ar găsi pe acolo niscaiva oase sau vreo bucăţică de carne, i-ar prinde tare bine.
Porniră deci spre locul unde se vedea luminiţa şi-n curând o văzură scânteind şi mai puternic; şi din ce se apropiau, lumina se făcea tot mai mare; în cele din urmă ajunseră la casa unor tâlhari, care era luminată ca ziua. Măgarul, ca fiind cel mai înalt dintre ei, se apropie de fereastră şi privi înăuntru.
- Ce vezi acolo, măi, Urechilă? îl întrebă cocoşul.
- Ce văd? Apăi văd o masă încărcată cu mâncări şi băuturi alese şi nişte tâlhari care stau în jurul ei şi se înfruptă de zor.
- Aşa ceva ne-ar prinde bine şi nouă! zise cocoşul.
- Mai încape vorbă? Numai de ne-am vedea în locul lor! spuse măgarul, privind cu jind cum înfulecau tâlharii.
Chibzuiră ei în ce chip ar putea să-i pună pe tâlhari pe goană şi, în cele din urmă, găsiră ce aveau de făcut. Măgarul îşi ridică picioarele dinainte şi le propti de marginea ferestrei, câinele sări pe spinarea măgarului, pisica se căţăra pe spatele câinelui, iar la urmă cocoşul îşi desfăcu aripile şi, zburând, se aşeză pe capul pisicii. Şi aşa cum erau orânduiţi, ca la un semn, porniră cu toţii să cânte, fiecare pe viersul lui: măgarul răgea, câinele lătra, pisica mieuna şi cocoşul cucuriga. După ce făcură o cântare în toată regula, se năpustiră prin fereastră în odaie, de zăngăniră toate geamurile şi se făcură ţăndări.
De spaimă, tâlharii săriră-n sus ca nişte apucaţi şi crezând că niscaiva stafii au năvălit în casă, fugiră îngroziţi în pădure. Iar cei patru tovarăşi se aşezară la masă şi, luând fiecare din ce mai rămăsese, se ghiftuiră de parcă i-ar fi aşteptat un post de patru săptămâni.
După ce s-au ospătat în lege, cei patru muzicanţi stinseră luminile şi-şi aleseră culcuşul, fiecare după pofta inimii şi după cum îi era firea.
Măgarul se culcă pe un maldăr de gunoi, câinele se făcu covrig după uşă, pisica se tolăni pe cuptor, lângă spuza caldă, iar cocoşul se cocoţă pe o grindă de sub bagdadie. Şi cum veneau de la drum lung şi erau osteniţi, adormiră repede.
După ce trecu miezul nopţii, tâlharii văzură de departe că-n casă nu mai arde nici o lumină şi că totul părea cufundat în tăcere. Atunci căpetenia le zise:
- Mi se pare că ne-am cam speriat de pomană! S-ar cuveni să ne ruşinăm c-am fost aşa de slabi de înger!
Şi trimise pe unul de-ai lor să cerceteze ce se mai întâmpla pe acasă. Iscoada nu desluşi nimic care să-l pună pe gânduri; casa părea cufundată în cea mai deplină linişte şi, fără nici o grijă, intră în bucătărie şi voi să aprindă o lumânare. Dând de ochii scânteietori ai pisicii, îi luă drept cărbuni aprinşi şi apropie de ei un băţ de chibrit, ca să-l aprindă. Dar pisica nu înţelese de glumă; îi sări în obraz şi începu să-1 zgârie şi să-l scuipe. Tâlharul trase o sperietură zdravănă şi dădu să iasă afară prin uşa din dos. Dar nu scăpă cu una-cu două. Câinele, care sta lungit după uşă, se repezi la el şi-l muşcă de picior. O luă atunci la goană prin curte şi, când trecu pe lângă maldărul de gunoi, îi arse măgarul o copită, de văzu stele verzi. Iar cocoşul, trezit de hărmălaia de-afară, începu să strige de pe grindă: "cucurigu, cucuriiguu!"… Atunci tâlharul îşi luă picioarele la spinare şi nu se opri decât în faţa căpeteniei tâlharilor, căreia îi înşiră toate grozăviile prin câte trecuse.
- Vai de viaţa noastră! În casă s-a cuibărit o coţofană afurisită, care mi-a zgâriat tot obrazul cu nişte gheare lungi şi ascuţite; iar la uşă, cine crezi că stătea? unul cu un cuţit, pe care mi l-a înfipt în picior! Socoteam c-am scăpat! Da' ţi-ai găsit să scapi aşa uşor! în ogradă, o namilă neagră m-a pocnit cu o măciucă, iar sus, cocoţat pe acoperiş, sta însuşi judecătorul şi tot striga "Aduceţi-mi-l încoace pe tâlhar! Aduceţi-mi-l!"… Dacă am văzut că aşa stă treaba, am fugit de-mi sfârâiau călcâiele…
Din seara aceea, tâlharii n-au mai cutezat să se apropie de casă, iar cei patru muzicanţi din Bremen s-au simţit atât de bine acolo, că nu s-au mai îndurat să plece şi toate câte le-aţi auzit mi le-a spus şi mie, chiar adineauri, un fârtat de-al meu. Şi cred că nu şi-a răcit gura degeaba.