Der Wolf und der Fuchs


Lupul si vulpea


Der Wolf hatte den Fuchs bei sich, und was der Wolf wollte, das mußte der Fuchs tun, weil er der schwächste war, und der Fuchs wäre gerne des Herrn los gewesen. Es trug sich zu, daß sie beide durch den Wald gingen, da sprach der Wolf: "Rotfuchs, schaff mir was zu fressen, oder ich fresse dich selber auf." Da antwortete der Fuchs: "Ich weiß einen Bauernhof, wo ein paar junge Lämmlein sind, hast du Lust, so wollen wir eins holen." Dem Wolf war das recht, sie gingen hin, und der Fuchs stahl das Lämmlein, brachte es dem Wolf und machte sich fort. Da fraß es der Wolf auf, war aber damit noch nicht zufrieden, sondern wollte das andere dazu haben und ging, es zu holen. Weil er es aber so ungeschickt machte, ward es die Mutter vom Lämmlein gewahr und fing an entsetzlich zu schreien und zu bIäen, daß die Bauern herbeigelaufen kamen. Da fanden sie den Wolf und schlugen ihn so erbärmlich, daß er hinkend und heulend bei dem Fuchs ankam. "Du hast mich schön angeführt," sprach er, "ich wollte das andere Lamm holen, da haben mich die Bauern erwischt und haben mich weich geschlagen." Der Fuchs antwortete: "Warum bist du so ein Nimmersatt."
Am andern Tag gingen sie wieder ins Feld, sprach der gierige Wolf abermals: "Rotfuchs, schaff mir was zu fressen, oder ich fresse dich selber auf." Da antwortete der Fuchs: "Ich weiß ein Bauernhaus, da backt die Frau heut abend Pfannkuchen, wir wollen uns davon holen." Sie gingen hin, und der Fuchs schlich ums Haus herum, guckte und schnupperte so lange, bis er ausfindig machte, wo die Schüssel stand, zog dann sechs Pfannkuchen herab und brachte sie dem Wolf. "Da hast du zu fressen," sprach er zu ihm und ging seiner Wege. Der Wolf hatte die Pfannkuchen in einem Augenblick hinuntergeschluckt und sprach: "Sie schmecken nach mehr," ging hin und riß geradezu die ganze Schüssel herunter, daß sie in Stücke zersprang. Da gabs einen gewaltigen Lärm, daß die Frau herauskam, und als sie den Wolf sah, rief sie die Leute, die eilten herbei und schlugen ihn, was Zeug wollte halten, daß er mit zwei lahmen Beinen laut heulend zum Fuchs in den Wald hinauskam. "Was hast du mich garstig angeführt!" rief er, "die Bauern haben mich erwischt und mir die Haut gegerbt." Der Fuchs aber antwortete: "Warum bist du so ein Nimmersatt."
Am dritten Tag, als sie beisammen draußen waren und der Wolf mit Mühe nur forthinkte, sprach er doch wieder: "Rotfuchs, schaff mir was zu fressen, oder ich fresse dich selber auf." Der Fuchs antwortete: "Ich weiß einen Mann, der hat geschlachtet, und das gesalzene Fleisch liegt in einem Faß im Keller, das wollen wir holen." Sprach der Wolf: "Aber ich will gleich mitgehen, damit du mir hilfst, wenn ich nicht fort kann." - "Meinetwegen," sprach der Fuchs, und zeigte ihm die Schliche und Wege, auf welchen sie endlich in den Keller gelangten. Da war nun Fleisch im Überfluß, und der Wolf machte sich gleich daran und dachte: "Bis ich aufhöre, hats Zeit." Der Fuchs ließ sichs auch gut schmecken, blickte überall herum, lief aber oft zu dem Loch, durch welches sie gekommen waren, und versuchte, ob sein Leib noch schmal genug wäre, durchzuschlüpfen. Sprach der Wolf: "Lieber Fuchs, sag mir, warum rennst du so hin und her, und springst hinaus und herein?" - "Ich muß doch sehen, ob niemand kommt," antwortete der Listige, "friß nur nicht zuviel." Da sagte der Wolf: "Ich gehe nicht eher fort, als bis das Faß leer ist." Indem kam der Bauer, der den Lärm von des Fuchses Sprüngen gehört hatte, in den Keller. Der Fuchs, wie er ihn sah, war mit einem Satz zum Loch draußen: der Wolf wollte nach, aber er hatte sich so dick gefressen, daß er nicht mehr durch konnte, sondern stecken blieb. Da kam der Bauer mit einem Knüppel und schlug ihn tot. Der Fuchs aber sprang in den Wald und war froh, daß er den alten Nimmersatt los war.
Lupul se intovarasise cu vulpea, dar prietenia asta nu prea ii convenea cumetrei roscovane, caci lupul, fiind mai puternic, ii poruncea vulpii sa faca orice ii trecea prin minte, iar ea trebuia sa se supuna.Vulpea isi dorea din tot sufletul sa scape de stapanul ei, lupul, dar nu stia cum sa faca asta.
Intr-o zi, pe cand mergeau prin padure, lupul a spus: Hei, vulpe roscata, du-te indata sa imi aduci ceva de mancare, ca de nu, te voi manca pe tine. La aceasta, vulpea i-a raspuns: "Stiu prin apropiere o gospodarie in care sunt doi miei; daca binevoiesti, putem merge intr-acolo sa furam unul din ei." Vorbele acesteau l-au uns la suflet pe lup, asa ca au pornit catre gospodarie si, odata ajunsi acolo, vulpea a insfacat un miel micut, l-a adus lupului si , apoi, s-a dus in padure, lasandu-si tovarasul sa se ospateze.
Bietul mielusel striga, insa, inecat de hohote de plans, iar mama lui l-a auzit si a inceput si ea sa urle din toate puterile.Harmalaia era atat de mare incat taranul, care stapanea peste gospodarie, a iesit in fuga din casa pentru a vedea ce se intampla.El a dat peste lup si l-a batut cu atata incrancenare, incat acesta abia a reusit sa scape cu fuga. Schiopatand si urland de durere, lupul a ajuns-o din urma pe vulpe. M-ai sfatuit cum nu se poate mai prost, a spus el; Voiam sa pun laba si peste celalalt miel, dar taranul m-a vazut si mi-a tras o bataie sora cu moartea. Vulpea i-a raspuns. Ce sa-ti fac daca esti asa de lacom? Un singur miel nu iti era de ajuns?
A doua zi , in timp ce mergeau prin padure, lupul cel hulpav a spus din nou, Hei, vulpe roscovana, adu-mi repede ceva de imbucat ca de nu, am sa te inghit pe tine. Vulpea i-a zis indata: Stiu o gospodarie in care nevasta unui taran va coace diseara niste turte; putem sa mergem intr-acolo si sa ne infruptam cu cateva din ele. Zis si facut. Cei doi s-au indreptat catre casa gospodinei, vulpea s-a furisat prinprejur si a inceput sa traga cu ochiul si sa adulmece pana cand a descoperit locul unde era asezata farfuria cu turte. S-a repezit la ea si a insfacat sase turte pe care le-a adus lupului. Iata, ti-am adus ceva sa mananci, i-a zis ea lupului, si apoi si-a vazut de drum catre codru.Lupul a mancat dintr-o inghititura toate turtele si si-a spus in sinea lui: Hm ,as mai imbuca un rand din bunatatile astea, asa ca s-a dus catre casa si a apucat in colti toata farfuria cu turte. Farfuria a cazut insa pe podea si s-a facut tandari.Lucru asta a facut un zgomot asa de mare incat gospodina a venit in fuga si, cand l-a vazut pe lup, a inceput sa strige dupa ajutor. Pe data s-au ivit si alti oameni, care l-au batut cu ciomegele atat de rau, ca lupul abia a reusit sa scape, alergand in doua picioare. Urland cu jale si tremurand de durere, lupul a intalnit-o pe vulpe in padure. Un plan mai prost ca sta nici ca se putea sa ai, a strigat el, furios, Taranii au pus mana pe mine si mi-au tabacit toata blana.Vulpea, insa, i-a raspuns: Ce sa-ti fac daca esti asa de lacom? Nu puteai sa te multumesti cu cele sase turte?
In cea de-a treia zi, lupul, abia mai putand sa paseasca de atata durere, a spus din nou: Hei, vulpe roscovana, daca nu imi aduci ceva de imbucat, am sa te mananc cu tot cu coada. Vulpea i-a zis: Stiu un om care tocmai a taiat niste vite, iar carnea sarata a pus-o intr-un butoi din pivnita lui. Putem sa mergem si sa i-o furam. Lupul, multumit, i-a spus: Bine, voi merge cu tine, dar va trebui sa ma ajuti daca nu reusesc sa scap de unul singur. Asa voi face, a spus vulpea si a pornit inainte, aratandu-i lupului cararile si cotloanele prin care se ajungea la pivnita. Odata ajunsi acolo, au gasit butoiul plin de carne gustoasa, iar lupul s-a repezit de indata sa infulece, gandindu-se: Miam, am o multime de timp ca sa-mi potolesc foamea inainte de a pleca de aici. Vulpea gusta si ea cu placere din carne, dar, in acelasi timp, isi lasa ochii sa iscodeasca in toate partile, sa vada daca nu venea cineva si, din cand in cand, alerga catre gaura prin care intrasera in pivnita, ca sa vada daca nu cumva trupul i se umflase de prea multa mancare si mai putea iesi din prin gaura aceea stramta.
La un moment dat, lupul a zis: Spune-mi si mie, draga vulpita, de ce tot alergi de colo – colo si nu ai deloc astampar? Vicleana vulpe i-a raspuns: Trebuie sa vad daca nu apare vreun om incoace.Ai grija si nu te indopa prea tare! Lupul, insa, i-a raspuns: Nu voi pleca de aici pana nu golesc de carne tot butoiul. In timpul acesta, taranul care stapanea peste casa a auzit zgomotul facut de sariturile vulpii si a intrat in pivnita.Atunci cand l-a vazut, vulpea a zbughit-o prin gaura intr-o clipita. Lupul a vrut si el sa o ia la fuga dupa vulpe, dar burta i se umflase asa de mult de la mancare incat nu mai incapea prin gaura. S-a chinuit cat s-a chinuit lupul sa scape , dar nu a facut altceva decat sa ramana intepenit in gaura prin care isi cauta scaparea. Taranul atata astepta! I-a tras o bataie cu ghioaga lacomului lup pana cand acesta si-a dat zilele, iar vulpea a alergat voioasa in padure, multumita ca a scapat de stapanul ei cel hulpav.