从前，有个年轻的猎人去森林里打猎。 他一路兴致勃勃，心里十分快活，一边走一边用树叶吹着小曲子。 忽然他碰见一个模样丑陋的老婆子，那老婆子对他说："你好，亲爱的猎人！看起来你又快活又满足，可是我呢，却又饥又渴，给我一点施舍吧！"
好心的猎人很可怜这穷婆子，便伸手从口袋里拿了一些东西给她。 给完了就想往前走。 可是老婆子却叫住了他，说："听着，亲爱的猎人，为报答你的好心肠，我要送你一样礼物。你往前走，一会儿就会走到一棵大树跟前，树上蹲着九只鸟，它们的爪子里抓着件斗篷。你要举起猎枪朝它们中间射去。那件斗篷就会落到地上。有一只鸟会被击中也落到地上来。你快捡起斗篷，那是一件如意斗篷，你只要把它往身上一披，心里想到什么地方马上就会到什么地方。你还得掏出那死鸟的心来整个吞下，这样每天早上起床时，你便会在枕头底下发现一块金币。"
猎人谢过那年老女智者，心里暗想："她答应的东西真是好极了，可是这一切会不会是真的呢？"他抬脚往前，谁知还不到一百步，就听到树枝间一片叽叽喳喳的鸟叫声，急忙抬头一看，只见一群鸟果然用喙子、爪子拽住一块布在扯来扯去，它们你抢我夺，相互争吵，谁都想把布占为己有。 "哈，真稀奇！"猎人禁不住喊了出来，"真如那老婆婆讲的那样。"他马上取下猎枪，朝鸟群中间放了一枪，打得鸟儿们羽毛四处乱飞，全都吓跑了，一只被射中的从树上掉了下来，斗篷也随之掉了下来。 猎人按照老婆婆的嘱咐，剖开死鸟，掏出鸟心吞了下去，然后带着斗篷回到家里。
第二天清晨醒来，他想起老婆子的许诺，想看看一切是否也已兑现。 可不，他一翻起枕头，眼前就有块金子在闪闪发亮 ，第二天早上他又找到一块，以后每天起床来都是如此。 他积攒了一大堆金子，最后却想："要是我老呆在家里，我有这些金子又有什么用呢？我要出去，好好见见世面。"
于是，他告别父母，背上背囊，挎上猎枪，闯世界去了。 一天，他穿过一片茂密的森林，来到一片平原，见到面前矗立着一座雄伟的宫殿。 宫殿的一扇窗户里，站着老太婆，旁边还有位漂亮极了的少女，正在向楼下张望。 这老太婆却是个女巫，她告诉少女："那边森林里走出来一个人，他身体内有件珍宝，咱们一定要把它骗到手，我心爱的小女儿，要知道，咱们更配得到那宝贝。他呀，肚子里有颗鸟心，所以每天早上都能在枕头下找到块金子。"接着，她对姑娘讲怎么下手，怎么做戏，最后恶狠狠地瞪着姑娘，威胁说："你要是不听我的话，一定倒霉！"这当儿，猎人走近了，看见姑娘便自言自语起来："我已经东游西荡很久喽，现在想休息休息。到那座华丽的宫殿去呆一呆，反正我有的是黄金嘛。"话虽如此，真正的原因却是他已相中了那位美人儿。
他跨进宫门，受到了亲切的迎接、礼貌的招待。 没过多久，他已完全迷上那巫婆的女儿，什么也顾不到了，他总是望着她的眼睛，她要求什么，他都乐意去做。 这时候，老巫婆说："喏，咱们这就必须取鸟心了，他失去以后，不会有任何感觉的。"接着，她们调制了一种药水，煮开后，斟在一只杯子里。 老巫婆把杯子递给姑娘，命令她给猎人送去。 她对他讲："呵，亲爱的，喝了吧，为着我！"猎人接过杯子，刚吞下那药水，立刻从肚子里呕吐出了鸟心。 姑娘悄悄把它捡起来吞了，因为老巫婆要她这样。 从此，猎人的枕头下再没发现金子，金子跑到姑娘的枕下了，每天早晨老婆子都一定去取。 那小伙子呢，却对姑娘爱得发了痴，完全不想其它，一心只渴望和她一起消磨时光。
这时，老巫婆又说了："鸟心咱们有了，可如意斗篷也一定得夺过来。"姑娘却回答："斗篷咱们就留给他吧，他可是已失去自己的财富了呵。"巫婆一听大怒，说："那样的斗篷是世间难得的宝物 ，我一定要，非要不可！ "她教给姑娘鬼点子，说，如果她不听话，一定叫她吃苦头。姑娘只好照老婆子说的做，随后便走到窗前，眺望着远方，装出一副忧郁的样子。猎人问："你干吗忧伤地站在那儿？ ""唉，我亲爱的，"她回答，"对面有一座宝石山，那儿产精美无比的红宝石。 我非常想得到它们，因此一想起来就十分难过；可又有谁能替我去取呢？ 只有鸟儿能飞上山去，人是绝对去不了的啊！ ""如果你忧虑的只是这点事，"猎人说，"我愿马上就解除你心头的苦闷。 "说完，他把她拉到自己的斗篷底下，心里想着要去对面的宝石山，一眨眼工夫，两人已经坐在了山上。但见四周宝石闪闪发光，瞅着真叫人心里高兴，他们挑最美最珍贵的搜集了一些。这当儿，老巫婆却作起法来，猎人突然感到眼皮沉重，便对姑娘说："咱们坐下来休息一下吧，我困极了，几乎已经站不稳。 "他俩坐下去，猎人把头枕在姑娘怀中，睡着了。刚等他睡熟，她便从他肩上解下斗篷，拿来自己披上。再拾起地上的宝石，一发愿回家去了。
猎人睡够了醒过来，发现自己心爱的人骗了他，把他一个人丢在了荒山上。 "呵，"他叹道，"世间竟有这样的大骗子！"他坐在那儿忧心忡忡，心痛难忍，却不知怎么办才好。 这宝石山呢，属于一群狂暴粗野的巨人，他们住在山上，在山上胡作非为。 猎人那么坐了没多久，就看见来了三个巨人。 他赶紧躺在地上，装做酣睡的样子。 巨人们走过来，第一个用脚踢他，说："这是条什么虫子，敢躺在这儿做白日梦？""踩死他！"第二个说。 "值得花力气吗？"第三个不屑地讲，"留他一条命吧，他在这儿呆不长，他一往上爬，爬到了山尖，白云就会卷住他，把他带走的。"他们一边谈话，一边往前走。 猎人却记住了他们说的话，一等他们走远，便站起来向着山顶爬去。 他在山顶坐了一会儿，一朵白云悠悠来到，卷起他，带着他在天空中飞了一会儿，最后降落在一座大菜园子里。 菜园四周高墙环绕，他缓缓地落在了圆白菜和其它蔬菜中间的地上。
猎人转头四望，说："我只要有点吃的就好喽，肚子真饿，这么往前走会很吃力啊！可这儿见不到苹果、梨子和其它水果，到处是菜叶，除了菜叶子还是菜叶子。"终于，他想："不得已我可以吃点莴苣嘛，味道虽不怎样，却可以提起我的精神。"于是，他选了一窝最粗壮的吃起来，可是刚吞下几口，他就觉得精神不对，好像他已经完全变了。 果然，他长了四条腿，一个大脑袋，两只长耳朵：他惊恐地看出，自己已变成了一头毛驴。 由于仍然很饿，并受他现在的天性决定，多汁的莴苣变得很有味道了，他贪婪地吃个没完，吃啊吃啊，他终于碰到了另一种莴苣，可他刚吃下一点，又感觉发生了变化：他恢复了自己原来的人样儿。
这时猎人躺在地上睡着了，消除了疲劳。 第二天早上醒来，他把坏莴苣和好莴苣各摘了一棵，想："它们会帮我夺回自己的东西，惩罚那不忠实的人的。"随后 ，他把莴苣藏在身上，翻出围墙，动身找他爱人的宫殿去了。 他东奔西走了好多天，侥幸把它给找着啦。 他马上染黑了脸面，叫他亲生母亲见了也休想认出来，这样才去宫里借宿。 "我累死了，"他说，"再没法往前走。""你是谁啊。老乡？做什么样的营生？"巫婆问。 他回答："我是国王的使者，被派出来寻找天底下长的最美味可口的莴苣。我非常幸运地找到了，正藏在身上哩。只是太阳烤晒得太厉害，我担心鲜嫩的菜叶会蔫掉，不晓得能不能把它送到呵。"
老婆子听说有美味的莴苣，嘴馋起来，说道："亲爱的老乡，让我尝尝那美妙的莴苣好吗？""行啊行啊，"猎人回答，"我有两棵，愿意送你一棵，"说着打开口袋，把坏的一棵递给她。 老婆子毫无防备，想吃那新奇的菜想得口水快流出来了，急忙亲自下厨房去做起来。 做好后，她等不及端上桌子，伸手抓了几片叶子塞进嘴里，哪知刚一咽下肚去，她已失去人形，变成一头驴跑到了院子里。 这当儿巫婆的女仆走进厨房，见莴苣已做好了，想把它端上桌子，可半道也犯了偷偷尝一点的毛病，吃下了几片叶子。 结果莴苣的奇妙作用又马上显示出来，女仆同样变成头母驴，和老巫婆跑到一起去了，而装莴苣的大碗却掉在了地上。 这其间，"国王的使者"和美丽的姑娘坐在一起，她等了好久不见人送菜来，也馋了，就问："不知道莴苣在哪儿呵？"猎人想一定是菜已经起作用，说："我去厨房看看吧。"他走下楼，见两头母驴在院子里兜圈子，莴苣却撒了一地。 "行啦，"他说，"那两个已得到惩罚，"说着把剩余的菜叶儿捡起来放在碗里，端去给姑娘。 "我给你送佳肴来了，免得你久等。"他告诉她。 姑娘于是也吃了一些，立刻也和另外两个一样失去人形，变成母驴跑进院子去了。
猎人先洗了脸，让那些变驴的家伙能认出他，然后才走进院子，说："现在该你们得到背信弃义的报应啦！"他用一条绳子拴起三头母驴，把它们赶到一座磨坊前。 他敲敲窗户，磨坊主探出脑袋来问有什么事。 猎人回答："我有三头蠢驴，再不想养了。你要愿意收留它们，喂它们饲料，把它们圈住，照我说的那样对待它们，你要多少钱我就给你多少钱。""当然可以，当然可以，"磨坊主回答，"可要我怎样对待它们呢？"于是，猎人告诉他，那头老驴，就是从前的巫婆，他每天得揍它三次，却只给一顿草料吃；那头年轻点的母驴，就是从前的女仆，他每天要揍它三次，喂它三顿；那最小的一头驴，就是从前的漂亮姑娘，他不用揍它，只要喂它三次。 "要知道，猎人还是不忍心让姑娘挨打哟。随后他回到宫里，在那儿找到了他所需要的一切。
几天后，磨坊主来说，他必须报告：那头一天挨揍却只有一次草吃的老母驴死了。 "另外两头虽然没死，也得到三顿草料吃，"他说 ，"却显得十分伤心，看样子也熬不了多久喽。"猎人听了心肠软了，克制住怨恨，告诉磨坊主把它们给他赶回来。 两头母驴回来后，他给它们吃了好莴苣，它俩马上又变成人了。 美丽的姑娘一下跪在猎人面前，说："唉，亲爱的，原谅我对你干的坏事！都是我母亲逼着我干的，我本心才不愿意呐，因为我打心眼儿喜欢你。你的如意斗篷挂在我衣柜里；我愿意喝呕吐药，吐出鸟心来还给你。"猎人一听也改了想法，说："留着吧，反正都一样，因为我要娶你，让你做我忠实的妻子。"随后举行了婚礼，他们一直到死都愉快和睦。
好心的猎人很可怜这穷婆子，便伸手从口袋里拿了一些东西给她。 给完了就想往前走。 可是老婆子却叫住了他，说："听着，亲爱的猎人，为报答你的好心肠，我要送你一样礼物。你往前走，一会儿就会走到一棵大树跟前，树上蹲着九只鸟，它们的爪子里抓着件斗篷。你要举起猎枪朝它们中间射去。那件斗篷就会落到地上。有一只鸟会被击中也落到地上来。你快捡起斗篷，那是一件如意斗篷，你只要把它往身上一披，心里想到什么地方马上就会到什么地方。你还得掏出那死鸟的心来整个吞下，这样每天早上起床时，你便会在枕头底下发现一块金币。"
猎人谢过那年老女智者，心里暗想："她答应的东西真是好极了，可是这一切会不会是真的呢？"他抬脚往前，谁知还不到一百步，就听到树枝间一片叽叽喳喳的鸟叫声，急忙抬头一看，只见一群鸟果然用喙子、爪子拽住一块布在扯来扯去，它们你抢我夺，相互争吵，谁都想把布占为己有。 "哈，真稀奇！"猎人禁不住喊了出来，"真如那老婆婆讲的那样。"他马上取下猎枪，朝鸟群中间放了一枪，打得鸟儿们羽毛四处乱飞，全都吓跑了，一只被射中的从树上掉了下来，斗篷也随之掉了下来。 猎人按照老婆婆的嘱咐，剖开死鸟，掏出鸟心吞了下去，然后带着斗篷回到家里。
第二天清晨醒来，他想起老婆子的许诺，想看看一切是否也已兑现。 可不，他一翻起枕头，眼前就有块金子在闪闪发亮 ，第二天早上他又找到一块，以后每天起床来都是如此。 他积攒了一大堆金子，最后却想："要是我老呆在家里，我有这些金子又有什么用呢？我要出去，好好见见世面。"
于是，他告别父母，背上背囊，挎上猎枪，闯世界去了。 一天，他穿过一片茂密的森林，来到一片平原，见到面前矗立着一座雄伟的宫殿。 宫殿的一扇窗户里，站着老太婆，旁边还有位漂亮极了的少女，正在向楼下张望。 这老太婆却是个女巫，她告诉少女："那边森林里走出来一个人，他身体内有件珍宝，咱们一定要把它骗到手，我心爱的小女儿，要知道，咱们更配得到那宝贝。他呀，肚子里有颗鸟心，所以每天早上都能在枕头下找到块金子。"接着，她对姑娘讲怎么下手，怎么做戏，最后恶狠狠地瞪着姑娘，威胁说："你要是不听我的话，一定倒霉！"这当儿，猎人走近了，看见姑娘便自言自语起来："我已经东游西荡很久喽，现在想休息休息。到那座华丽的宫殿去呆一呆，反正我有的是黄金嘛。"话虽如此，真正的原因却是他已相中了那位美人儿。
他跨进宫门，受到了亲切的迎接、礼貌的招待。 没过多久，他已完全迷上那巫婆的女儿，什么也顾不到了，他总是望着她的眼睛，她要求什么，他都乐意去做。 这时候，老巫婆说："喏，咱们这就必须取鸟心了，他失去以后，不会有任何感觉的。"接着，她们调制了一种药水，煮开后，斟在一只杯子里。 老巫婆把杯子递给姑娘，命令她给猎人送去。 她对他讲："呵，亲爱的，喝了吧，为着我！"猎人接过杯子，刚吞下那药水，立刻从肚子里呕吐出了鸟心。 姑娘悄悄把它捡起来吞了，因为老巫婆要她这样。 从此，猎人的枕头下再没发现金子，金子跑到姑娘的枕下了，每天早晨老婆子都一定去取。 那小伙子呢，却对姑娘爱得发了痴，完全不想其它，一心只渴望和她一起消磨时光。
这时，老巫婆又说了："鸟心咱们有了，可如意斗篷也一定得夺过来。"姑娘却回答："斗篷咱们就留给他吧，他可是已失去自己的财富了呵。"巫婆一听大怒，说："那样的斗篷是世间难得的宝物 ，我一定要，非要不可！ "她教给姑娘鬼点子，说，如果她不听话，一定叫她吃苦头。姑娘只好照老婆子说的做，随后便走到窗前，眺望着远方，装出一副忧郁的样子。猎人问："你干吗忧伤地站在那儿？ ""唉，我亲爱的，"她回答，"对面有一座宝石山，那儿产精美无比的红宝石。 我非常想得到它们，因此一想起来就十分难过；可又有谁能替我去取呢？ 只有鸟儿能飞上山去，人是绝对去不了的啊！ ""如果你忧虑的只是这点事，"猎人说，"我愿马上就解除你心头的苦闷。 "说完，他把她拉到自己的斗篷底下，心里想着要去对面的宝石山，一眨眼工夫，两人已经坐在了山上。但见四周宝石闪闪发光，瞅着真叫人心里高兴，他们挑最美最珍贵的搜集了一些。这当儿，老巫婆却作起法来，猎人突然感到眼皮沉重，便对姑娘说："咱们坐下来休息一下吧，我困极了，几乎已经站不稳。 "他俩坐下去，猎人把头枕在姑娘怀中，睡着了。刚等他睡熟，她便从他肩上解下斗篷，拿来自己披上。再拾起地上的宝石，一发愿回家去了。
猎人睡够了醒过来，发现自己心爱的人骗了他，把他一个人丢在了荒山上。 "呵，"他叹道，"世间竟有这样的大骗子！"他坐在那儿忧心忡忡，心痛难忍，却不知怎么办才好。 这宝石山呢，属于一群狂暴粗野的巨人，他们住在山上，在山上胡作非为。 猎人那么坐了没多久，就看见来了三个巨人。 他赶紧躺在地上，装做酣睡的样子。 巨人们走过来，第一个用脚踢他，说："这是条什么虫子，敢躺在这儿做白日梦？""踩死他！"第二个说。 "值得花力气吗？"第三个不屑地讲，"留他一条命吧，他在这儿呆不长，他一往上爬，爬到了山尖，白云就会卷住他，把他带走的。"他们一边谈话，一边往前走。 猎人却记住了他们说的话，一等他们走远，便站起来向着山顶爬去。 他在山顶坐了一会儿，一朵白云悠悠来到，卷起他，带着他在天空中飞了一会儿，最后降落在一座大菜园子里。 菜园四周高墙环绕，他缓缓地落在了圆白菜和其它蔬菜中间的地上。
猎人转头四望，说："我只要有点吃的就好喽，肚子真饿，这么往前走会很吃力啊！可这儿见不到苹果、梨子和其它水果，到处是菜叶，除了菜叶子还是菜叶子。"终于，他想："不得已我可以吃点莴苣嘛，味道虽不怎样，却可以提起我的精神。"于是，他选了一窝最粗壮的吃起来，可是刚吞下几口，他就觉得精神不对，好像他已经完全变了。 果然，他长了四条腿，一个大脑袋，两只长耳朵：他惊恐地看出，自己已变成了一头毛驴。 由于仍然很饿，并受他现在的天性决定，多汁的莴苣变得很有味道了，他贪婪地吃个没完，吃啊吃啊，他终于碰到了另一种莴苣，可他刚吃下一点，又感觉发生了变化：他恢复了自己原来的人样儿。
这时猎人躺在地上睡着了，消除了疲劳。 第二天早上醒来，他把坏莴苣和好莴苣各摘了一棵，想："它们会帮我夺回自己的东西，惩罚那不忠实的人的。"随后 ，他把莴苣藏在身上，翻出围墙，动身找他爱人的宫殿去了。 他东奔西走了好多天，侥幸把它给找着啦。 他马上染黑了脸面，叫他亲生母亲见了也休想认出来，这样才去宫里借宿。 "我累死了，"他说，"再没法往前走。""你是谁啊。老乡？做什么样的营生？"巫婆问。 他回答："我是国王的使者，被派出来寻找天底下长的最美味可口的莴苣。我非常幸运地找到了，正藏在身上哩。只是太阳烤晒得太厉害，我担心鲜嫩的菜叶会蔫掉，不晓得能不能把它送到呵。"
老婆子听说有美味的莴苣，嘴馋起来，说道："亲爱的老乡，让我尝尝那美妙的莴苣好吗？""行啊行啊，"猎人回答，"我有两棵，愿意送你一棵，"说着打开口袋，把坏的一棵递给她。 老婆子毫无防备，想吃那新奇的菜想得口水快流出来了，急忙亲自下厨房去做起来。 做好后，她等不及端上桌子，伸手抓了几片叶子塞进嘴里，哪知刚一咽下肚去，她已失去人形，变成一头驴跑到了院子里。 这当儿巫婆的女仆走进厨房，见莴苣已做好了，想把它端上桌子，可半道也犯了偷偷尝一点的毛病，吃下了几片叶子。 结果莴苣的奇妙作用又马上显示出来，女仆同样变成头母驴，和老巫婆跑到一起去了，而装莴苣的大碗却掉在了地上。 这其间，"国王的使者"和美丽的姑娘坐在一起，她等了好久不见人送菜来，也馋了，就问："不知道莴苣在哪儿呵？"猎人想一定是菜已经起作用，说："我去厨房看看吧。"他走下楼，见两头母驴在院子里兜圈子，莴苣却撒了一地。 "行啦，"他说，"那两个已得到惩罚，"说着把剩余的菜叶儿捡起来放在碗里，端去给姑娘。 "我给你送佳肴来了，免得你久等。"他告诉她。 姑娘于是也吃了一些，立刻也和另外两个一样失去人形，变成母驴跑进院子去了。
猎人先洗了脸，让那些变驴的家伙能认出他，然后才走进院子，说："现在该你们得到背信弃义的报应啦！"他用一条绳子拴起三头母驴，把它们赶到一座磨坊前。 他敲敲窗户，磨坊主探出脑袋来问有什么事。 猎人回答："我有三头蠢驴，再不想养了。你要愿意收留它们，喂它们饲料，把它们圈住，照我说的那样对待它们，你要多少钱我就给你多少钱。""当然可以，当然可以，"磨坊主回答，"可要我怎样对待它们呢？"于是，猎人告诉他，那头老驴，就是从前的巫婆，他每天得揍它三次，却只给一顿草料吃；那头年轻点的母驴，就是从前的女仆，他每天要揍它三次，喂它三顿；那最小的一头驴，就是从前的漂亮姑娘，他不用揍它，只要喂它三次。 "要知道，猎人还是不忍心让姑娘挨打哟。随后他回到宫里，在那儿找到了他所需要的一切。
几天后，磨坊主来说，他必须报告：那头一天挨揍却只有一次草吃的老母驴死了。 "另外两头虽然没死，也得到三顿草料吃，"他说 ，"却显得十分伤心，看样子也熬不了多久喽。"猎人听了心肠软了，克制住怨恨，告诉磨坊主把它们给他赶回来。 两头母驴回来后，他给它们吃了好莴苣，它俩马上又变成人了。 美丽的姑娘一下跪在猎人面前，说："唉，亲爱的，原谅我对你干的坏事！都是我母亲逼着我干的，我本心才不愿意呐，因为我打心眼儿喜欢你。你的如意斗篷挂在我衣柜里；我愿意喝呕吐药，吐出鸟心来还给你。"猎人一听也改了想法，说："留着吧，反正都一样，因为我要娶你，让你做我忠实的妻子。"随后举行了婚礼，他们一直到死都愉快和睦。
A fost odata ca niciodata un tinar vinator, si vinatorul asta se duse intr-o buna zi in padure dupa vinat. Si era vesel si voios in inima lui si cum mergea el asa, cintind din frunza, numai ce intilni o matusica batrina si urita, care ii spuse:
- Buna ziua, vinatorule draga, pesemne ca-ti merge de minune, ca te vad vesel si bine dispus, dar eu rabd de foame si de sete si n-am pe nimeni sa ma ajute... Fa-ti pomana c-un banut, si nu te-oi uita niciodata!...
Vinatorului i se facu mila de sarmana batrinica si baga mina in buzunar de-i dete citeva parale, dupa cum il lasa punga. Voi apoi sa plece mai departe, dar matusica aceea il opri si-i spuse:
- Draga vinatorule, pentru inima ta buna si milostiva, vreau sa-ti daruiesc si eu ceva, da asculta aici la mine: ai sa mergi ce-o sa mergi, si-n drumul tau ai sa dai de-un pom. Si-n pomul asta or sa stea noua pasarele, care or sa tina in gheara o mantie. Si toate noua s-or bate intre ele pentru mantia asta, fiecare vrind s-o apuce pentru sine... Si de cum le-oi vedea, pune pusca la ochi si trage drept.In mijlocul lor. Si de vei face asa, de buna seama ca n-o sa le mai arda sa stea la gilceava si-or sa dea drumul mantiei. Vezi insa ca si una din pasari va fi atinsa de gloante si va cadea moarta la pamint... Mantia s-o iei cu tine, ca e o mantie fermecata si are un dar minunat: de ti-o pui pe umeri, n-ai decat sa doresti sa fii intr-un loc si intr-o clipa esti acolo... Da vezi sa nu uiti nici pasarea... Scoate-i inima si ai grija de maninc-o intreaga! Si de vei face asa, in fiecare dimineata, cand te-i scula, vei gasi sub perna un ban de aur.
Vanatorul ii multumi din suflet femeii si incepu a se gindi in sinea lui: "Frumoase lucruri mi-a fagaduit, n-am ce zice, barem de s-ar implini toate!..."
Si, ce crezi, mai merse el cam vreo suta de pasi, si numai ce auzi deasupra capului zvon de pasari care se ciondaneau! Trase el cu urechea la ciripitul acela ascutit si odata cata in sus, sa vada despre ce-i vorba. Si vazu o gramada de pasarele care tot trageau cu ciocurile si cu ghearele de~o mantie. Si tipau una la alta si se cio-rovaiau, furioase, de parca fiecare ar fi vrut s-o aiba numai ea.
- Buna ziua, vinatorule draga, pesemne ca-ti merge de minune, ca te vad vesel si bine dispus, dar eu rabd de foame si de sete si n-am pe nimeni sa ma ajute... Fa-ti pomana c-un banut, si nu te-oi uita niciodata!...
Vinatorului i se facu mila de sarmana batrinica si baga mina in buzunar de-i dete citeva parale, dupa cum il lasa punga. Voi apoi sa plece mai departe, dar matusica aceea il opri si-i spuse:
- Draga vinatorule, pentru inima ta buna si milostiva, vreau sa-ti daruiesc si eu ceva, da asculta aici la mine: ai sa mergi ce-o sa mergi, si-n drumul tau ai sa dai de-un pom. Si-n pomul asta or sa stea noua pasarele, care or sa tina in gheara o mantie. Si toate noua s-or bate intre ele pentru mantia asta, fiecare vrind s-o apuce pentru sine... Si de cum le-oi vedea, pune pusca la ochi si trage drept.In mijlocul lor. Si de vei face asa, de buna seama ca n-o sa le mai arda sa stea la gilceava si-or sa dea drumul mantiei. Vezi insa ca si una din pasari va fi atinsa de gloante si va cadea moarta la pamint... Mantia s-o iei cu tine, ca e o mantie fermecata si are un dar minunat: de ti-o pui pe umeri, n-ai decat sa doresti sa fii intr-un loc si intr-o clipa esti acolo... Da vezi sa nu uiti nici pasarea... Scoate-i inima si ai grija de maninc-o intreaga! Si de vei face asa, in fiecare dimineata, cand te-i scula, vei gasi sub perna un ban de aur.
Vanatorul ii multumi din suflet femeii si incepu a se gindi in sinea lui: "Frumoase lucruri mi-a fagaduit, n-am ce zice, barem de s-ar implini toate!..."
Si, ce crezi, mai merse el cam vreo suta de pasi, si numai ce auzi deasupra capului zvon de pasari care se ciondaneau! Trase el cu urechea la ciripitul acela ascutit si odata cata in sus, sa vada despre ce-i vorba. Si vazu o gramada de pasarele care tot trageau cu ciocurile si cu ghearele de~o mantie. Si tipau una la alta si se cio-rovaiau, furioase, de parca fiecare ar fi vrut s-o aiba numai ea.
Ian te uita, facu vinatorul mai mult pentru sine, pai se potriveste tocmai cu ce mi-a spus batrinica!...
Si nu-si termina bine vorbele, ca si lua pusca din spinare. Apoi o puse la ochi si tinti drept in mijlocul pasarelelor, de zburara fulgii in toate partile... Intr-o clipa se imprastiara toate, tipind grozav, dar vezi ca una din ele cazu moarta la pamint... Si-n acelasi timp cazu si mantia...
Vinatorul facu intocmai cum il invatase batrinica: taie pasarea si dupa ce-i scoase inima, o inghiti. Apoi pleca inspre casa luind cu sine mantia.
In dimineata urmatoare, cand se trezi, ii veni in minte fagaduiala femeii si vru sa vada de nu-s numai vorbe, dar cum ridica perna, si vazu stralucind un ban de aur. A doua zi, dimineata, afla iar unul sub perna, si tot asa, in fiece dimineata, de cite ori se trezea. Isi strinse omul o gramada de aur, dar vezi ca aurul nu-i aducea multumirea si-n cele din urma incepu el a se gindi: "La ce bun tot aurul de l-am strins, daca stau acasa, intre patru pereti?!... O sa plec sa cutreier lumea, sa aflu si eu cite se mai petrec pe pamintul asta!..."
Si nu-si termina bine vorbele, ca si lua pusca din spinare. Apoi o puse la ochi si tinti drept in mijlocul pasarelelor, de zburara fulgii in toate partile... Intr-o clipa se imprastiara toate, tipind grozav, dar vezi ca una din ele cazu moarta la pamint... Si-n acelasi timp cazu si mantia...
Vinatorul facu intocmai cum il invatase batrinica: taie pasarea si dupa ce-i scoase inima, o inghiti. Apoi pleca inspre casa luind cu sine mantia.
In dimineata urmatoare, cand se trezi, ii veni in minte fagaduiala femeii si vru sa vada de nu-s numai vorbe, dar cum ridica perna, si vazu stralucind un ban de aur. A doua zi, dimineata, afla iar unul sub perna, si tot asa, in fiece dimineata, de cite ori se trezea. Isi strinse omul o gramada de aur, dar vezi ca aurul nu-i aducea multumirea si-n cele din urma incepu el a se gindi: "La ce bun tot aurul de l-am strins, daca stau acasa, intre patru pereti?!... O sa plec sa cutreier lumea, sa aflu si eu cite se mai petrec pe pamintul asta!..."
Isi lua ramas bun de la parinti si, punindu-si ranita si pusca la spinare, pleca in lume. Si intr-o buna zi se intimpla sa treaca printr-o padure deasa. Si cand se sfirsi padurea, numai ce vazu inaintea lui o cimpie si pe cim-pia aceea inaltindu-se un castel maret. La una din ferestre stateau o batrina si o fata minunat de frumoasa, si priveau in jos.
Acu , trebuie sa va arat ca batrina era o vrajitoare afurisita. Si-i spuse fetei vrajitoarea aceea:
- Ian te uita la omul de vine din padure! Asta are in trupul lui o comoara minunata si trebuie sa-l vrajim, ca s-o dobindim noi. Si stii ce anume are? O inima de pasare! Si multumita ei, in fiecare dimineata gaseste sub perna un ban de aur. Ei, ce zici, fetita mea iubita, nu ne-ar sta noua mai bine s-o avem, decat lui?...
Apoi cotoroanta prinse a-i povesti cum s-a intimplat toata tarasenia si-o mai invata cum trebuia sa se prefaca pentru a-l prinde in mreje pe flacau. La urma n-o mai lua insa cu binele, ci o ameninta si se rasti la ea, privind-o cu niste ochi rai si incarcati de furie:
- Iar de n-o sa vrei sa ma asculti, o sa fii nefericita!... De cum se apropie de castel, vinatorul o si zari pe
fata la fereastra si-si spuse in sine: "Cred ca se cade sa ma hodinesc si eu putin, ca doar ratacesc de atita vreme. Si gindesc sa ramin la castelul asta frumos, ca bani am destui in punga ca sa le rasplatesc pe gazde imparateste!..." Dar pricina adevarata nu era asta, ci-mi pare mie ca chipul cel dragalas al fetei... Ca de cand o zarise, ii ramasese inima la ea. Intra flacaul in casa si, de cum pasi pragul, fu primit cu multa prietenie si ospatat dupa cum cerea cuviinta. Nu trecu mult si prinse a o indragi asa de tare pe fata vrajitoarei, ca nu se mai gindea decat la ea. Si i se uita intruna in ochi, sorbind-o cu privirea.
Si tot ce-i cerea fata, facea cu draga inima, de imi vine sa si cred ca ar fi sarit chiar si in foc pentru ea... Daca vazu baba cit e de prins flacaul, numai ce-i spuse fetei:
- Ei, a venit timpul sa punem mina pe inima de pasare! Nu te teme, c-o sa solomonesc in asa fel ca nici sa nu simta ca-i lipseste...
Baba pregati o bautura si, dupa ce-o fierse si-o ras-fierse intr-un ceaun, o puse intr-un pahar. Iar paharul i-l intinse fetei, ca sa i-l dea vinatorului. Si-i spuse fata vinatorului:
- ...Si-acu , dragul meu, bea in sanatatea mea! Vinatorul se grabi sa bea si, de cum inghiti bautura,
si dadu afara inima pasaruicii. Dar vezi ca fata se tot invirtea pe langa el si i-o lua pe furis. Si trebui s-o inghita, ca asa ii poruncise vrajitoarea!...
Si din ziua aceea, vinatorul nu mai gasi sub perna cite un ban de aur. In schimb, il gasea fata, in fiecare dimineata cand se trezea. Dar ti-ai gasit ca baba sa i-l fi lasat fetei! inca din revarsatul zorilor i-l lua de sub perna. Vezi insa ca vinatorului putin ii pasa ca pierduse o asemenea avutie. Ca acum alta era avutia lui... Si era atit de indragostit de fata, ca nu se mai misca de acasa si nu mai facea nimic altceva decat sa stea tot timpul in preajma ei...
Daca vazu batrina vrajitoare cit e de imbrobodit, prinse iarasi a spune:
- Inima pasaruicii o avem, da acum trebuie sa-i luam si mantia fermecata!
Vezi insa ca fata gindea altfel si-i raspunse maica-si:
- Ba, sa i-o lasam, ca averea tot a pierdut-o! Afurisita de baba se minic foc la auzul astor cuvinte,
si-i spuse:
- O astfel de mantie nu-i un lucru obisnuit. Ehe, arareori se gaseste pe lume o mantie care sa aiba un asemenea dar!... Vreau s-o am si am s-o am! Ca doar n-o sa tin eu seama de vorbele tale nesabuite!...
Apoi o invata pe fata ce sa faca si-i atrase luarea-aminte ca de nu-si baga mintile in cap s-o asculte, o s-o pateasca rau de tot. Si biata fata trebui sa faca tot ce-o invatase maica-sa. Se aseza la fereastra si prinse a se uita in departare, de parca ar fi fost tare mihnita. Vinatorul, care n-avea ochi decat pentru dinsa, se temu ca i s-a intimplat ceva si indata o intreba:
- Da de ce stai atit de trista?!...
- Vai, dragul meu, ii raspunse ea, imi atintesc privirea spre muntele de-i peste drum de noi. Pe muntele asta cresc cele mai frumoase rubine. Si atit de mult jinduiesc dupa pietrele astea pretioase, ca-mi sta gindul numai la ele si de-aia sunt foarte trista. Da cine oare ar putea sa mi le aduca?!... Ca doar pasarile, in zbor, pot ajunge pana acolo... Iar vreo fiinta omeneasca niciodata!
- Daca asta ti-e singurul necaz, dadu s-o linisteasca vinatorul, apoi afla ca-mi sta in putinta sa ti-l curm in curind!
Si zicand aceasta, o lua sub mantia lui si isi dori sa fie pe muntele de rubine. Cit ai clipi, se si aflau amin-doi acolo. Unde-ti aruncai privirea, straluceau numai nestemate, ca simteai o placere si-o incintare sa te tot uiti la ele... Si, fara sa se grabeasca, au cules cele mai frumoase si mai pretioase rubine. Dar in ast timp vrajitoarea nu statea cu miinile-n sin... Si, prin vraji de tot felul, reusi ca vinatorul sa-si simta pleoapele grele... Si cum somnul ii tot dadea tircoale, flacaul ii spuse fetei:
- Ia hai sa mai stam oleaca si jos, sa ne hodinim putin, ca ma simt atit de ostenit ca abia ma pot tine pe picioare!
Apoi se asezara jos si flacaul puse capul in poala ei, si adormi.
in timp ce dormea, toropit de somn, fata dezlega mantia de pe umerii flacaului si si-o puse pe umerii ei. Dupa asta se grabi sa stringa rubinele si celelalte nestemate si isi dori sa fie acasa.
Cind vinatorul isi sfirsi somnul si se trezi, isi dadu seama ca draga lui l-a inselat si ca l-a lasat singur pe muntele de rubine, unde nu era in stare sa calce picior omenesc.
- Vai, incepu a se vaicari el, cit de mare e necredinta pe lumea asta!...
Si ramase pe loc, cu inima incrincenata de durere, ca nu-i dadea in gind ce sa faca pentru a iesi din impasul in care se gasea.
Muntele era al unor uriasi salbatici, care-si aveau salasul acolo si se indeletniceau cu tot soiul de faradelegi. Nu dura mult si, cum statea el asa, privind in zare, numai ce zari pe trei dintre uriasii aceia indreptindu-se catre el. Atunci se intinse cit era de lung, prefacindu-se ca doarme adinc. Uriasii se apropiara de flacau si, cand fura foarte aproape de el, primul dintre ei il impinse cu piciorul, spunind:
- Ia te uita, ce vierme o mai fi si asta?!...
- Ce mai stai: striveste-l cu piciorul! il indemna cel de-al doilea.
Dar cel de-al treilea grai cu dispret:
- Lasati-l in pace, ca nu merita osteneala!... Multa vreme n-o sa mai poata ramine aici, iar de s-o incumeta sa urce muntele pana-n virf, or sa-l inhate norii si l-or duce cu ei.
Si tot sporovaind asa, trecura de el si mersera mai departe, pana ce se pierdura dupa o movila. Vezi insa ca vinatorul luase seama la cuvintele lor, si cum ii vazu plecati, se scula in capul oaselor si-o porni la drum. Si, tiris-grapis, urca pana-n virful muntelui. Dar acolo nu-i fu dat sa ramina multa vreme, ca indata veni un nor si-l inhata. Il duse cu el norul, si un timp il purta pe intinsul cerului. Dar mai apoi cobori jos de tot, deasupra unei gradini mari, inconjurata de ziduri groase.
Si era gradina asta plina de zarzavaturi de tot soiul.
Si asa se facu ca norul il lasa pe flacau din circa, de ajunse, incetisor, pe pamint, printre straturi de varza si alte legume...
Vinatorul cata cu luare-aminte imprejur si-si spuse in sinea lui: "Macar de-as gasi ceva demancare pe-aici! Ca sunt atit de flamind, ca nu mai pot!... Si de mi-o ramine iar burta goala, nu stiu, zau, cum oi pleca mai departe.. Da unde sa gasesc demancare, ca nu vad nici un mar, nici o para, nici un fruct, ci doar ierburi..."
Intr-un sfirsit, cum statea el asa, plin de deznadejde, si nu stia ce sa faca, prinse iar sa se gindeasca:
"Da la urma urmei, de nevoie, o sa-mi mint burta cu niste varza! Nu e ea prea gustoasa, da sa-mi vin nitelus in putere, tot o sa ma faca!..."
Si cum gindi, asa si facu. Alese o capatina frumoasa si indesata, si prinse a se infrupta din ea. Dar abia inghiti citeva imbucaturi, ca se si simti cuprins de-un simtamint ciudat, de parca ar fi fost schimbat cu totul. Si pe data se vazu - dar cu ce groaza!... - cu patru picioare, c-un cap mare si lunguiet, si cu doua urechi lungi-lungi... Pasamite, se prefacuse intr-un magar!... Dar cum foamea nu i se potolise, si cum sub noua lui infatisare varza ii placea indeajuns de mult, incepu sa dea iama prin tot stratul, mincind cu mare pofta.
intr-un sfirsit, nimeri la alt strat, dar vezi ca varza asta parea sa fie de alt soi. Si nu se dadu in laturi sa guste si din ea. Dar de-abia inghitise citeva frunze, ca simti din nou o schimbare si-si recapata infatisarea omeneasca.
Apoi vinatorul se culca si adormi zdravan. In dimineata urmatoare se trezi inviorat, de parca nici n-ar fi trecut prin atitea intimplari si, mai inainte de a pleca, avu grija sa rupa o capatina din varza cea buna si una din varza cea rea. Si-n timp ce si le punea in ranita, gindi in sinea lui: "Verzele astea or sa ma ajute sa recapat ce-i al meu si sa pedepsesc necredinta!..."
Apoi sari peste zid si-o porni la drum catre castelul unde-si ducea viata draga lui. Dar vezi ca nu stia incotro e si citeva zile umbla incolo si incoace, fara sa-i dea de urma. Dar, din fericire, un copilandru il indrepta pe calea cea buna, si-ntr-un fapt de seara se afla in fata castelului. Dar mai inainte de a-i pasi pragul, avu grija sa-si innegreasca obrazul cu funingine, si era asa de schimbat, ca de l-ar fi vazut chiar maica-sa, tot nu l-ar fi recunoscut... Si batind el la poarta, ceru adapost.
- sunt atit de trudit, abia ingaima el, ca nu ma tin picioarele sa pot merge mai departe!...
Vrajitoarea cata la el pe dupa grilajul portii, si prinse a-l cerceta:
- Da cine esti, jupine, si cu ce treburi umbli?... Si flacaul raspunse:
- sunt un slujitor imparatesc si-am fost trimis in lume de catre stapinul meu, sa-i aduc cea mai gustoasa varza ce creste sub soare. Si cum mi-a fost dat sa am fericirea s-o gasesc, o port chiar aici, cu mine. Da ma nelinisteste ca soarele arde prea tare si mi-e teama ca nu cumva sa se vestejeasca leguma, ca tare-i frageda!... De asta nici nu stiu daca oi putea-o duce mai departe...
Cind auzi cotoroanta de varza cea gustoasa, odata i se facu pofta si spuse:
- Jupine draga, lasa-ma sa gust din minunatia asta de varza, ca rivnesc la ea!...
- De ce nu! facu vinatorul, cu ingaduinta. Ca doar am luat cu mine doua capatini. Uite, una din ele o sa ti-o dau dumitale.
Apoi desfacu ranita si ii intinse varza cea rea. Vrajitoarea n-avea cum sa stie c-ar putea sa i se-ntimple ceva de pe urma legumei asteia, si cum ii lasa gura apa dupa mancarea asta necunoscuta, se duse singura in bucatarie, sa si-o pregateasca pentru cina. Dar cand fu gata, atit de mare ii fu pofta, ca nu astepta sa fie adusa la masa, ci lua imediat citeva foi si le baga in gura. Dar vezi ca, indata ce le inghiti, isi pierdu infatisarea omeneasca si fugi prin curte in chip de magarita. Dupa putin, veni la bucatarie slujnica, si zarind varza gata facuta, vru s-o duca la masa. Dar in timp ce mergea cu strachina, dupa un vechi obicei, ii veni pofta sa guste din blid si inghiti pe nemestecate citeva foi. Si pe data se prefacu si ea tot intr-o magarita si fugi afara, la batrina. Pasamite, varza aceea isi vadise si de asta data puterea nazdravana... Dar acum zacea imprastiata pe jos, ca strachina cazuse din miinile slujnicei si se facuse tandari, in ast timp, presupusul slujitor imparatesc statea la taclale cu fata cea frumoasa. Dar cum nu venea nimeni cu varza si era si ea pofticioasa, fata nu-si mai gasea astimpar si, pana la urma, spuse:
Acu , trebuie sa va arat ca batrina era o vrajitoare afurisita. Si-i spuse fetei vrajitoarea aceea:
- Ian te uita la omul de vine din padure! Asta are in trupul lui o comoara minunata si trebuie sa-l vrajim, ca s-o dobindim noi. Si stii ce anume are? O inima de pasare! Si multumita ei, in fiecare dimineata gaseste sub perna un ban de aur. Ei, ce zici, fetita mea iubita, nu ne-ar sta noua mai bine s-o avem, decat lui?...
Apoi cotoroanta prinse a-i povesti cum s-a intimplat toata tarasenia si-o mai invata cum trebuia sa se prefaca pentru a-l prinde in mreje pe flacau. La urma n-o mai lua insa cu binele, ci o ameninta si se rasti la ea, privind-o cu niste ochi rai si incarcati de furie:
- Iar de n-o sa vrei sa ma asculti, o sa fii nefericita!... De cum se apropie de castel, vinatorul o si zari pe
fata la fereastra si-si spuse in sine: "Cred ca se cade sa ma hodinesc si eu putin, ca doar ratacesc de atita vreme. Si gindesc sa ramin la castelul asta frumos, ca bani am destui in punga ca sa le rasplatesc pe gazde imparateste!..." Dar pricina adevarata nu era asta, ci-mi pare mie ca chipul cel dragalas al fetei... Ca de cand o zarise, ii ramasese inima la ea. Intra flacaul in casa si, de cum pasi pragul, fu primit cu multa prietenie si ospatat dupa cum cerea cuviinta. Nu trecu mult si prinse a o indragi asa de tare pe fata vrajitoarei, ca nu se mai gindea decat la ea. Si i se uita intruna in ochi, sorbind-o cu privirea.
Si tot ce-i cerea fata, facea cu draga inima, de imi vine sa si cred ca ar fi sarit chiar si in foc pentru ea... Daca vazu baba cit e de prins flacaul, numai ce-i spuse fetei:
- Ei, a venit timpul sa punem mina pe inima de pasare! Nu te teme, c-o sa solomonesc in asa fel ca nici sa nu simta ca-i lipseste...
Baba pregati o bautura si, dupa ce-o fierse si-o ras-fierse intr-un ceaun, o puse intr-un pahar. Iar paharul i-l intinse fetei, ca sa i-l dea vinatorului. Si-i spuse fata vinatorului:
- ...Si-acu , dragul meu, bea in sanatatea mea! Vinatorul se grabi sa bea si, de cum inghiti bautura,
si dadu afara inima pasaruicii. Dar vezi ca fata se tot invirtea pe langa el si i-o lua pe furis. Si trebui s-o inghita, ca asa ii poruncise vrajitoarea!...
Si din ziua aceea, vinatorul nu mai gasi sub perna cite un ban de aur. In schimb, il gasea fata, in fiecare dimineata cand se trezea. Dar ti-ai gasit ca baba sa i-l fi lasat fetei! inca din revarsatul zorilor i-l lua de sub perna. Vezi insa ca vinatorului putin ii pasa ca pierduse o asemenea avutie. Ca acum alta era avutia lui... Si era atit de indragostit de fata, ca nu se mai misca de acasa si nu mai facea nimic altceva decat sa stea tot timpul in preajma ei...
Daca vazu batrina vrajitoare cit e de imbrobodit, prinse iarasi a spune:
- Inima pasaruicii o avem, da acum trebuie sa-i luam si mantia fermecata!
Vezi insa ca fata gindea altfel si-i raspunse maica-si:
- Ba, sa i-o lasam, ca averea tot a pierdut-o! Afurisita de baba se minic foc la auzul astor cuvinte,
si-i spuse:
- O astfel de mantie nu-i un lucru obisnuit. Ehe, arareori se gaseste pe lume o mantie care sa aiba un asemenea dar!... Vreau s-o am si am s-o am! Ca doar n-o sa tin eu seama de vorbele tale nesabuite!...
Apoi o invata pe fata ce sa faca si-i atrase luarea-aminte ca de nu-si baga mintile in cap s-o asculte, o s-o pateasca rau de tot. Si biata fata trebui sa faca tot ce-o invatase maica-sa. Se aseza la fereastra si prinse a se uita in departare, de parca ar fi fost tare mihnita. Vinatorul, care n-avea ochi decat pentru dinsa, se temu ca i s-a intimplat ceva si indata o intreba:
- Da de ce stai atit de trista?!...
- Vai, dragul meu, ii raspunse ea, imi atintesc privirea spre muntele de-i peste drum de noi. Pe muntele asta cresc cele mai frumoase rubine. Si atit de mult jinduiesc dupa pietrele astea pretioase, ca-mi sta gindul numai la ele si de-aia sunt foarte trista. Da cine oare ar putea sa mi le aduca?!... Ca doar pasarile, in zbor, pot ajunge pana acolo... Iar vreo fiinta omeneasca niciodata!
- Daca asta ti-e singurul necaz, dadu s-o linisteasca vinatorul, apoi afla ca-mi sta in putinta sa ti-l curm in curind!
Si zicand aceasta, o lua sub mantia lui si isi dori sa fie pe muntele de rubine. Cit ai clipi, se si aflau amin-doi acolo. Unde-ti aruncai privirea, straluceau numai nestemate, ca simteai o placere si-o incintare sa te tot uiti la ele... Si, fara sa se grabeasca, au cules cele mai frumoase si mai pretioase rubine. Dar in ast timp vrajitoarea nu statea cu miinile-n sin... Si, prin vraji de tot felul, reusi ca vinatorul sa-si simta pleoapele grele... Si cum somnul ii tot dadea tircoale, flacaul ii spuse fetei:
- Ia hai sa mai stam oleaca si jos, sa ne hodinim putin, ca ma simt atit de ostenit ca abia ma pot tine pe picioare!
Apoi se asezara jos si flacaul puse capul in poala ei, si adormi.
in timp ce dormea, toropit de somn, fata dezlega mantia de pe umerii flacaului si si-o puse pe umerii ei. Dupa asta se grabi sa stringa rubinele si celelalte nestemate si isi dori sa fie acasa.
Cind vinatorul isi sfirsi somnul si se trezi, isi dadu seama ca draga lui l-a inselat si ca l-a lasat singur pe muntele de rubine, unde nu era in stare sa calce picior omenesc.
- Vai, incepu a se vaicari el, cit de mare e necredinta pe lumea asta!...
Si ramase pe loc, cu inima incrincenata de durere, ca nu-i dadea in gind ce sa faca pentru a iesi din impasul in care se gasea.
Muntele era al unor uriasi salbatici, care-si aveau salasul acolo si se indeletniceau cu tot soiul de faradelegi. Nu dura mult si, cum statea el asa, privind in zare, numai ce zari pe trei dintre uriasii aceia indreptindu-se catre el. Atunci se intinse cit era de lung, prefacindu-se ca doarme adinc. Uriasii se apropiara de flacau si, cand fura foarte aproape de el, primul dintre ei il impinse cu piciorul, spunind:
- Ia te uita, ce vierme o mai fi si asta?!...
- Ce mai stai: striveste-l cu piciorul! il indemna cel de-al doilea.
Dar cel de-al treilea grai cu dispret:
- Lasati-l in pace, ca nu merita osteneala!... Multa vreme n-o sa mai poata ramine aici, iar de s-o incumeta sa urce muntele pana-n virf, or sa-l inhate norii si l-or duce cu ei.
Si tot sporovaind asa, trecura de el si mersera mai departe, pana ce se pierdura dupa o movila. Vezi insa ca vinatorul luase seama la cuvintele lor, si cum ii vazu plecati, se scula in capul oaselor si-o porni la drum. Si, tiris-grapis, urca pana-n virful muntelui. Dar acolo nu-i fu dat sa ramina multa vreme, ca indata veni un nor si-l inhata. Il duse cu el norul, si un timp il purta pe intinsul cerului. Dar mai apoi cobori jos de tot, deasupra unei gradini mari, inconjurata de ziduri groase.
Si era gradina asta plina de zarzavaturi de tot soiul.
Si asa se facu ca norul il lasa pe flacau din circa, de ajunse, incetisor, pe pamint, printre straturi de varza si alte legume...
Vinatorul cata cu luare-aminte imprejur si-si spuse in sinea lui: "Macar de-as gasi ceva demancare pe-aici! Ca sunt atit de flamind, ca nu mai pot!... Si de mi-o ramine iar burta goala, nu stiu, zau, cum oi pleca mai departe.. Da unde sa gasesc demancare, ca nu vad nici un mar, nici o para, nici un fruct, ci doar ierburi..."
Intr-un sfirsit, cum statea el asa, plin de deznadejde, si nu stia ce sa faca, prinse iar sa se gindeasca:
"Da la urma urmei, de nevoie, o sa-mi mint burta cu niste varza! Nu e ea prea gustoasa, da sa-mi vin nitelus in putere, tot o sa ma faca!..."
Si cum gindi, asa si facu. Alese o capatina frumoasa si indesata, si prinse a se infrupta din ea. Dar abia inghiti citeva imbucaturi, ca se si simti cuprins de-un simtamint ciudat, de parca ar fi fost schimbat cu totul. Si pe data se vazu - dar cu ce groaza!... - cu patru picioare, c-un cap mare si lunguiet, si cu doua urechi lungi-lungi... Pasamite, se prefacuse intr-un magar!... Dar cum foamea nu i se potolise, si cum sub noua lui infatisare varza ii placea indeajuns de mult, incepu sa dea iama prin tot stratul, mincind cu mare pofta.
intr-un sfirsit, nimeri la alt strat, dar vezi ca varza asta parea sa fie de alt soi. Si nu se dadu in laturi sa guste si din ea. Dar de-abia inghitise citeva frunze, ca simti din nou o schimbare si-si recapata infatisarea omeneasca.
Apoi vinatorul se culca si adormi zdravan. In dimineata urmatoare se trezi inviorat, de parca nici n-ar fi trecut prin atitea intimplari si, mai inainte de a pleca, avu grija sa rupa o capatina din varza cea buna si una din varza cea rea. Si-n timp ce si le punea in ranita, gindi in sinea lui: "Verzele astea or sa ma ajute sa recapat ce-i al meu si sa pedepsesc necredinta!..."
Apoi sari peste zid si-o porni la drum catre castelul unde-si ducea viata draga lui. Dar vezi ca nu stia incotro e si citeva zile umbla incolo si incoace, fara sa-i dea de urma. Dar, din fericire, un copilandru il indrepta pe calea cea buna, si-ntr-un fapt de seara se afla in fata castelului. Dar mai inainte de a-i pasi pragul, avu grija sa-si innegreasca obrazul cu funingine, si era asa de schimbat, ca de l-ar fi vazut chiar maica-sa, tot nu l-ar fi recunoscut... Si batind el la poarta, ceru adapost.
- sunt atit de trudit, abia ingaima el, ca nu ma tin picioarele sa pot merge mai departe!...
Vrajitoarea cata la el pe dupa grilajul portii, si prinse a-l cerceta:
- Da cine esti, jupine, si cu ce treburi umbli?... Si flacaul raspunse:
- sunt un slujitor imparatesc si-am fost trimis in lume de catre stapinul meu, sa-i aduc cea mai gustoasa varza ce creste sub soare. Si cum mi-a fost dat sa am fericirea s-o gasesc, o port chiar aici, cu mine. Da ma nelinisteste ca soarele arde prea tare si mi-e teama ca nu cumva sa se vestejeasca leguma, ca tare-i frageda!... De asta nici nu stiu daca oi putea-o duce mai departe...
Cind auzi cotoroanta de varza cea gustoasa, odata i se facu pofta si spuse:
- Jupine draga, lasa-ma sa gust din minunatia asta de varza, ca rivnesc la ea!...
- De ce nu! facu vinatorul, cu ingaduinta. Ca doar am luat cu mine doua capatini. Uite, una din ele o sa ti-o dau dumitale.
Apoi desfacu ranita si ii intinse varza cea rea. Vrajitoarea n-avea cum sa stie c-ar putea sa i se-ntimple ceva de pe urma legumei asteia, si cum ii lasa gura apa dupa mancarea asta necunoscuta, se duse singura in bucatarie, sa si-o pregateasca pentru cina. Dar cand fu gata, atit de mare ii fu pofta, ca nu astepta sa fie adusa la masa, ci lua imediat citeva foi si le baga in gura. Dar vezi ca, indata ce le inghiti, isi pierdu infatisarea omeneasca si fugi prin curte in chip de magarita. Dupa putin, veni la bucatarie slujnica, si zarind varza gata facuta, vru s-o duca la masa. Dar in timp ce mergea cu strachina, dupa un vechi obicei, ii veni pofta sa guste din blid si inghiti pe nemestecate citeva foi. Si pe data se prefacu si ea tot intr-o magarita si fugi afara, la batrina. Pasamite, varza aceea isi vadise si de asta data puterea nazdravana... Dar acum zacea imprastiata pe jos, ca strachina cazuse din miinile slujnicei si se facuse tandari, in ast timp, presupusul slujitor imparatesc statea la taclale cu fata cea frumoasa. Dar cum nu venea nimeni cu varza si era si ea pofticioasa, fata nu-si mai gasea astimpar si, pana la urma, spuse:
- Nu stiu de ce nu mai vine odata mamuca, cu varza aia!...
Atunci se gindi vinatorul in sinea lui: "Sa stii ca leguma si-o fi facut de-acu efectul!.".. Si apoi spuse cu glas tare:
- Las ca ma duc eu pana la bucatarie, sa vad ce-o fi de intirzie!
Vezi insa ca abia cobori treptele cerdacului, ca le si vazu pe cele doua magarite alergind prin curte. Cauta el varza si o afla imprastiata pe sub niste scaune.
- Bravo! Astea doua si-au primit portia!... facu el, bucuros. Acu mai ramine sa se infrupte din varza si faptura de m-a inselat intr-un chip atit de nevrednic!...
Apoi ridica de pe jos restul de foi si le puse pe un taler. Si inminindu-i-l fetei, ii spuse:
- Ti-am adus chiar eu mancarea cea gustoasa, ca sa nu trebuie sa mai astepti...
Fata se apuca sa manince din varza cu lacomie si pe data isi pierdu si ea infatisarea omeneasca. Si numai ce-o zbughi afara pe usa si incepu sa alerge prin curte in chip de magarita.
Dapa ce vinatorul isi spala fata, pentru ca cele trei femei prefacute in magarite sa-l poata recunoaste, cobori in curte si le spuse:
- Acu , veti primi rasplata pentru necredinta voastra! Si legindu-le pe toate trei cu o fringhie, le mina din urma pana ce ajunse la o moara. Batu el in geam, dar cum era cam tirzior, morarul scoase capul afara si-l intreba ce doreste.
- Am trei animale naravase, raspunse vinatorul, si n-as vrea sa le mai tin, ca-mi dau mult de furca. Daca te-ai invoi insa sa le iei la dumneata si sa le dai adapost si nutret, si sa le tii dupa cum ti- oi spune eu, nu m-as zgirci deloc si ti-as plati cit mi-ai cere.
Atunci morarul ii raspunse:
- Ma-nvoiesc bucuros! Da cum trebuie sa le tin? Si vinatorul ii arata pe indelete ca magaritei batrine
- pasamite asta era vrajitoarea! - sa-i dea de trei ori pe zi bataie si o data mancare, celei tinere - care era slujnica - sa-i dea o data bataie si de trei ori mincare, iar celei tinere de tot - care era fata - bataie sa nu-i dea deloc, dar sa-i dea de trei ori mancare.
De, se aratase ingaduitor cu fata, fiindca inca o mai indragea si nu-si putea calca pe inima s-o lase sa fie scarmanata... Apoi se intoarse la castel si gasi acolo tot ce avea nevoie. Dupa citeva zile veni morarul si-i aduse vestea ca margarita cea batrina - care primise in tot timpul bataie si numai o data pe zi mancare - daduse ortul popii.
- Celelalte doua, spuse el, desi n-au murit si primesc mancare de trei ori pe zi, sunt atit de triste, ca multe zile nu cred c-or sa mai aiba si ele.
Daca auzi asta, vinatorul se milostivi de ele si-si domoli inversunarea. Si-i porunci morarului sa le aduca inapoi. Si cand fura iarasi in curtea castelului, le dadu sa manince din varza cea buna si-si luara din nou infatisarea omeneasca.
Atunci fata cea frumoasa ii cazu in genunchi si-i spuse: - Of, dragul meu drag, oare ai putea sa ma ierti vreodata pentru raul ce ti l-am facut?!... Da sa stii ca numai maica-rnea e de vina, ca ea m-a silit sa-ti casunez asa un rau si totul s-a intimplat impotriva vointei mele
ca mi-esti drag din tot sufletul!... Mantia ta fermecata e intr-un scrin, cit despre inima pasaruicii, indata o sa iau o bautura, ca s-o dau afara...
Daca-i auzi spusele, pe loc se insemna flacaul si-i grai ca unei logodnice:
- Pastreaza-le, ca mi-e totuna de le ai tu sau eu, ca doar stiu bine c-o sa-mi fii sotie credincioasa!
Si-au facut o nunta de s-a dus pomina, si-au trait impreuna in bucurie si multumire pana la sfirsitul zilelor.
Atunci se gindi vinatorul in sinea lui: "Sa stii ca leguma si-o fi facut de-acu efectul!.".. Si apoi spuse cu glas tare:
- Las ca ma duc eu pana la bucatarie, sa vad ce-o fi de intirzie!
Vezi insa ca abia cobori treptele cerdacului, ca le si vazu pe cele doua magarite alergind prin curte. Cauta el varza si o afla imprastiata pe sub niste scaune.
- Bravo! Astea doua si-au primit portia!... facu el, bucuros. Acu mai ramine sa se infrupte din varza si faptura de m-a inselat intr-un chip atit de nevrednic!...
Apoi ridica de pe jos restul de foi si le puse pe un taler. Si inminindu-i-l fetei, ii spuse:
- Ti-am adus chiar eu mancarea cea gustoasa, ca sa nu trebuie sa mai astepti...
Fata se apuca sa manince din varza cu lacomie si pe data isi pierdu si ea infatisarea omeneasca. Si numai ce-o zbughi afara pe usa si incepu sa alerge prin curte in chip de magarita.
Dapa ce vinatorul isi spala fata, pentru ca cele trei femei prefacute in magarite sa-l poata recunoaste, cobori in curte si le spuse:
- Acu , veti primi rasplata pentru necredinta voastra! Si legindu-le pe toate trei cu o fringhie, le mina din urma pana ce ajunse la o moara. Batu el in geam, dar cum era cam tirzior, morarul scoase capul afara si-l intreba ce doreste.
- Am trei animale naravase, raspunse vinatorul, si n-as vrea sa le mai tin, ca-mi dau mult de furca. Daca te-ai invoi insa sa le iei la dumneata si sa le dai adapost si nutret, si sa le tii dupa cum ti- oi spune eu, nu m-as zgirci deloc si ti-as plati cit mi-ai cere.
Atunci morarul ii raspunse:
- Ma-nvoiesc bucuros! Da cum trebuie sa le tin? Si vinatorul ii arata pe indelete ca magaritei batrine
- pasamite asta era vrajitoarea! - sa-i dea de trei ori pe zi bataie si o data mancare, celei tinere - care era slujnica - sa-i dea o data bataie si de trei ori mincare, iar celei tinere de tot - care era fata - bataie sa nu-i dea deloc, dar sa-i dea de trei ori mancare.
De, se aratase ingaduitor cu fata, fiindca inca o mai indragea si nu-si putea calca pe inima s-o lase sa fie scarmanata... Apoi se intoarse la castel si gasi acolo tot ce avea nevoie. Dupa citeva zile veni morarul si-i aduse vestea ca margarita cea batrina - care primise in tot timpul bataie si numai o data pe zi mancare - daduse ortul popii.
- Celelalte doua, spuse el, desi n-au murit si primesc mancare de trei ori pe zi, sunt atit de triste, ca multe zile nu cred c-or sa mai aiba si ele.
Daca auzi asta, vinatorul se milostivi de ele si-si domoli inversunarea. Si-i porunci morarului sa le aduca inapoi. Si cand fura iarasi in curtea castelului, le dadu sa manince din varza cea buna si-si luara din nou infatisarea omeneasca.
Atunci fata cea frumoasa ii cazu in genunchi si-i spuse: - Of, dragul meu drag, oare ai putea sa ma ierti vreodata pentru raul ce ti l-am facut?!... Da sa stii ca numai maica-rnea e de vina, ca ea m-a silit sa-ti casunez asa un rau si totul s-a intimplat impotriva vointei mele
ca mi-esti drag din tot sufletul!... Mantia ta fermecata e intr-un scrin, cit despre inima pasaruicii, indata o sa iau o bautura, ca s-o dau afara...
Daca-i auzi spusele, pe loc se insemna flacaul si-i grai ca unei logodnice:
- Pastreaza-le, ca mi-e totuna de le ai tu sau eu, ca doar stiu bine c-o sa-mi fii sotie credincioasa!
Si-au facut o nunta de s-a dus pomina, si-au trait impreuna in bucurie si multumire pana la sfirsitul zilelor.